joi, 25 aprilie, 2024

ANI: Incidente de integritate – 13 aleşi locali

Distribuie:

Publicat:

Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 13 aleşi locali, după cum urmează:

TAIFAS MARIAN, Primar al Comunei Horia, Jud. Tulcea
INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 04 septembrie 2017 – 20 iulie 2021, întrucât, a deţinut şi exercitat simultan cu funcţia de primar şi calitatea de comerciant persoană fizică, încălcând prevederile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.

CREŢU OVIDIU TEODOR, fost Primar al Mun. Bistriţa, Jud. Bistriţa-Năsăud
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În exercitarea mandatului de primar 2016 – 2020, CREŢU OVIDIU TEODOR a semnat ordonanţări de plată şi facturi cu menţiunea "bun de plată" pentru societatea comercială în cadrul căreia persoana evaluată figurează ca acţionar şi a realizat venituri din dividende, încălcând astfel prevederile art. 70 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019 (text în vigoare începând cu data de 05.07.2019).

PÎRVULESCU VIRGIL, Viceprimar al Mun. Râmnicu Vâlcea şi Funcţionar public în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vâlcea – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova
INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate ulterior alegerii în funcţia de consilier local al Mun. Râmnicu Vâlcea pentru mandatul 2020-2024, întrucât, în perioada 29 septembrie – 26 octombrie 2020, a exercitat simultan şi calitatea de funcţionar public, deşi la data 29 septembrie 2020 a intervenit suspendarea de drept a raportului de serviciu, încălcând astfel prevederile art. 97, alin. (2), lit. b) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 492, alin. (1) şi (2), lit. l) şi art. 513, alin. (1), lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019.

BĂHNĂREANU MIHAI, Consilier local în cadrul C.L. al Com. Tătărăni, Jud. Vaslui şi fost primar al comunei
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ŞI SESIZARE PARCHET

În exercitarea mandatului de primar 2016 – 2020, a iniţiat proiectul de Hotărâre privind modificarea calităţii a două posturi de natură contractuală în funcţii publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului şi a semnat referatul de aprobare aferent proiectului de Hotărâre. În urma acestui proiect, a fost adoptată H.C.L. 29 octombrie 2019 în baza căreia a fost emisă la data de 31 octombrie 2019, Dispoziţia privind numirea soţiei persoanei evaluate în funcţia publică de execuţie de referent superior în cadrul aparatului de specialitate al primarului, încălcând astfel prevederile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003 coroborat cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 (text în vigoare la data săvârşirii faptei).

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către BĂHNÄĂREANU MIHAI a infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal.

GRIGORUŢ ALEXANDRU, Consilier local în cadrul C.L. al Oraşului Dolhasca, Jud. Suceava
INCOMPATIBILITATE

Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 27 octombrie 2020, întrucât exercită simultan cu calitatea de consilier local şi o funcţie contractuală în cadrul unui serviciu din cadrul aparatului de specialitate al primarului, încălcând astfel prevederile art. 88, alin. 1, lit. c) din Legea nr. 161/2003.

STOICA ION, Consilier local în cadrul C.L. al Com. Filipeştii de Pădure, Jud. Prahova
INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 octombrie 2020 – 18 iunie 2021, întrucât a exercitat simultan cu funcţia de consilier local şi funcţia de director general în cadrul unei societăţi comerciale înfiinţată de C.J. Prahova şi aflată în subordinea acestuia, încălcând astfel prevederile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

PĂUNOIU CONSTANTIN CRISTIAN, fost Consilier local în cadrul C.L. al Oraşului Băbeni, Jud. Vâlcea (2016-2020)
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada exercitării mandatului de consilier local, deşi avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor care ar fi putut influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor ce îi reveneau, a participat la deliberarea şi adoptarea unei Hotărâri a C.L. în data de 28 noiembrie 2019 prin care s-a aprobat modificarea organigramei şi a statului de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului, ale serviciilor şi instituţiilor de subordonare locală, printre care şi înfiinţarea funcţiei contractuale de conducere de administrator public în subordinea primarului. În baza acestei hotărâri, la data de 20 ianuarie 2020, prin dispoziţia primarului oraşului Băbeni, PĂUNOIU CONSTANTIN CRISTIAN a fost numit în funcţia de administrator public. Persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70, 71 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019.

BELU FLORIAN, Consilier local în cadrul C.L. al Com. Unirea, Jud. Călăraşi
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În exercitarea mandatului de consilier local, deşi avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor care ar fi putut influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor ce îi reveneau, a participat deliberarea şi adoptarea unei Hotărâri a C.L. în data de 22 martie 2021 privind închirierea prin atribuire directă a pajiştilor aflate în proprietatea privată a comunei. În baza acestei hotărâri, BELU FLORIAN a încheiat cu Primăria Comunei Unirea un contract de închiriere pentru suprafeţele de pajişti. Persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019.

MOLNOŞ AURELIAN GHEORGHE, fost Consilier local în cadrul C.L. al Oraşului Cernavodă, Jud. Constanţa
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În exercitarea mandatului de consilier local 2016 – 2020, a participat la deliberarea şi adoptarea unor Hotărâri ale C.L. în baza cărora au fost alocate sume de bani unei asociaţii în cadrul căreia MOLNOŞ AURELIAN GHEORGHE a deţinut funcţia de preşedinte executiv. Persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 393/2004 (text în vigoare până la data de 05.07.2019), art. 46 din Legea nr. 215/2001 (text în vigoare până la data de 05.07.2019) şi art. 228, alin.1, lit. f) şi alin. (2) din O.U.G. 57/2019 (text în vigoare începând cu data de 05.07.2019).

RĂDUŢ CRISTINEL DANIELUS, Consilier local în cadrul C.L. al Com. Constantin Daicoviciu, Jud. Caraş – Severin
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada exercitării mandatului de consilier local 2016 – 2020, RĂDUŢ CRISTINEL DANIELUS a participat la deliberarea şi adoptarea H.C.L. din 31 martie 2020 prin care s-a hotărât darea în administrare pe 10 ani a unui teren în suprafaţă de 877 mp situat în intravilanul localităţii Prisaca din comuna Constantin Daicoviciu, către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Cadrul C.J. Caraş – Severin, cu intenţia de a construi un imobil care să deservească centrului în cadrul căruia persoana evaluată deţine o funcţie contractuală de conducere. Persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003 şi prevederile art. 46 din Legea nr. 215/2001 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. d) din O.U.G. 57/2019.

BOLDEA GRIGORE IOSIF, fost Consilier local în cadrul C.L. al Com. Prigor, Jud. Caraş Severin
INCOMPATIBILITATE

În perioada exercitării mandatului de consilier local 2016 – 2020, societatea comercială în cadrul căreia soţia acestuia deţine funcţia de administrator şi calitatea de asociat unic a furnizat servicii comerciale Primăriei Prigor, încălcând prevederile art. 90, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003.

URSU TITINEL, Consilier local în cadrul C.L. al Com. Fălciu, Jud. Vaslui
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada exercitării mandatului de consilier local 2016 – 2020, a participat la deliberarea şi adoptarea H.C.L. din data de 27 ianuarie 2020 privind aprobarea concesionării prin licitaţie a unui teren extravilan în suprafaţă de 27,10 ha aparţinând domeniului privat al comunei Fălciu. În temeiul acestei hotărâri a fost derulată procedura de licitaţie, iar unicul ofertant, respectiv societatea comercială al cărei administrator unic este persoana evaluată şi în cadrul căreia deţine şi calitatea de asociat împreună cu fratele său a fost declarată câştigătoare. La data de 27 aprilie 2020 persoana evaluată a semnat (în calitate de reprezentant al societăţii) contractul de concesiune încheiat cu Primăria com. Fălciu (în calitate de concedent) având ca obiect folosinţa suprafeţei agricole pe durata a 5 ani, în temeiul căruia societatea a încasat de la A.P.I.A. – Centrul judeţean Vaslui suma de 885.973, 48 Lei. Până la data de 27 ianuarie 2020, societatea comercială a depus cereri unice de plată (aferente campaniilor 2007 – 2019) în baza cărora a fost încasată de la A.P.I.A. – Centrul judeţean Vaslui suma totală de 5.914.809,64 Lei. Persoana evaluată a încălcat prevederile art. 228, alin. (1), lit. a) şi c) şi alin. (2) – (5) din O.U.G. nr. 57/2019.

STOICAN ALIN IULIAN, Consilier local în cadrul C.L. al Com. Dragodana şi fost funcţionar public în cadrul Primăriei Comunei Dragodana, Jud. Dâmboviţa
INCOMPATIBILITATE

În perioada 21 octombrie – 24 decembrie 2020, a deţinut simultan atât funcţia publică de execuţie în cadrul Primăriei comunei Dragodana cât şi funcţia de consilier local în cadrul C.L. al com. Dragodana, încălcând astfel prevederile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 460 din O.U.G. 57/2019. De asemenea, persoana evaluată a încălcat şi prevederile art. 97, alin. (1) şi alin. (2), lit. b) din Legea nr. 161/2003, întrucât avea obligaţia de a-şi suspenda raportul de serviciu din cadrul primăriei, atât pe perioada desfăşurării campaniei electorale din luna septembrie a anului 2020 cât şi până la încetarea funcţiei eligibile de consilier local în care a fost ales.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. TAIFAS MARIAN, MOLNOŞ AURELIAN GHEORGHE, RĂDUŢ CRISTINEL DANIELUS şi GRIGORUŢ ALEXANDRU nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Persoanele menţionate au încălcat următoarele prevederi legale:

– art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia "Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.";

– art. 71 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia "Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitate, integritate, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public.";

– art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia "Primarii (…) sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I.";

– art. 77 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia "Conflictele de interese pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene sau consilierii locali şi judeţeni sunt prevăzute în art. 46 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare.";

– art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia "Funcţia de primar (…) este incompatibilă cu (…) g) calitatea de comerciant persoană fizică (…).";

– art. 88, alin. (1), lit. c) şi d) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia "Funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: (…) c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv; d) funcţia de (…) director general, (…) la (…) societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, (…) înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului judeţean (…).";

– art. 90, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia "Consilierii locali (…) care au funcţia de (…) administrator, (…) precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, (…) cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, (…); alin (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local.";

– art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia "Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice", coroborat cu prevederile art. 460 din Codul administrativ, "Funcţionarilor publici li se aplică regimul incompatibilităţilor în exercitarea funcţiilor publice stabilit prin legislaţia specială privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi a funcţiilor publice";

– art. 97, alin. (1) şi alin. (2), lit. b) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia "(1) Funcţionarul public poate candida pentru o funcţie eligibilă sau poate fi numit într-o funcţie de demnitate publică; (2) Raportul de serviciu al funcţionarului public se suspendă: (…) b) până la încetarea funcţiei eligibile sau a funcţiei de demnitate publică, în cazul în care funcţionarul public a fost ales sau numit.";

– art. 75 din Legea nr. 393/2004 (text în vigoare până la data de 05.07.2019), potrivit căruia "Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru () o asociaţie sau o fundaţie din care fac parte.";

– art. 77 din Legea nr. 393/2004 (text în vigoare până la data de 05.07.2019), potrivit căruia "(1) Consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii. (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali şi consilierii judeţeni sunt obligaţi să anunţe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă. (3) Anunţarea interesului personal şi abţinerea de la vot se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al şedinţei";

– art. 46 din Legea nr. 215/2001 (text în vigoare până la data de 05.07.2019), potrivit căruia "(1) nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local, (2) hotărârile adoptate de consiliul local cu încălcarea dispoziţiilor alin. (1) sunt nule de drept. Nulitatea se constată de către instanţa de contencios administrativ. Acţiunea poate fi introdusă de orice persoană interesată";

– art. 228, alin. (1), lit. a), c), d) şi f) şi alin. (2) – (5) din O.U.G. nr. 57/2019, potrivit căruia "Regimul general aplicabil conflictului de interese pentru aleşii locali. (1) Alesul local aflat în conflict de interese în condiţiile prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, are obligaţia să se abţină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru:
a) soţ, soţie sau rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv;
c) o societate la care deţine calitatea de asociat unic ori funcţia de administrator sau de la care obţine venituri.
d) o altă autoritate din care face parte;
f) asociaţie sau fundaţie din care face parte

(2) În exercitarea funcţiei, consilierul local sau consilierul judeţean aflat în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) are obligaţia să anunţe la începutul şedinţei consiliului local, respectiv a consiliului judeţean interesul personal pe care îl are la adoptarea hotărârii respective, anunţ care se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al şedinţei.

(3) Ulterior anunţării interesului personal, consilierul local sau judeţean nu mai este luat în calcul pentru cvorumul necesar adoptării hotărârii consiliului cu privire la care acesta şi-a anunţat interesul şi nu are drept de vot la adoptarea acestei hotărâri.

(4) Actele administrative emise ori adoptate sau actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută în condiţiile Legii nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

(5) Fapta aleşilor locali de a încălca prevederile alin. (1) şi legislaţia în materie privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni";

– art. 460 din O.U.G. 57/2019, potrivit căruia "Funcţionarilor publici li se aplică regimul incompatibilităţilor în exercitarea funcţiilor publice stabilit prin legislaţia specială privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi a funcţiilor publice";

– art. 492, alin. (1) şi alin. (2), lit. l) din O.U.G. nr. 57/2019, potrivit căruia "(1) Încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea administrativ-disciplinară a acestora. (2) Constituie abateri disciplinare următoarele fapte: (…) l) încălcarea prevederilor referitoare la incompatibilităţi dacă funcţionarul public nu acţionează pentru încetarea acestora într-un termen de 15 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate";

– art. 513, alin. (1), lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019, potrivit căruia "Suspendarea de drept a raporturilor de serviciu (1) Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public se află în una dintre următoarele situaţii: (…) b) este ales, într-o funcţie de demnitate publică, pentru perioada respective".

"Persoana (…) faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului".

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENŢIA NAŢIONALÂ DE INTEGRITATE

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img