miercuri, 24 aprilie, 2024

ANPC doreşte reglementarea, printr-un act normativ, a informării suplimentare a consumatorilor în cazul creditării

Distribuie:

Publicat:

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor doreşte reglementarea printr-un act normativ a informării suplimentare a consumatorilor, anterior accesării unui credit bancar, conform unui comunicat al autorităţii.

Vicepreşedintele ANPC, Sebastian Hotca, a avut zilele acestea o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi ai Asociaţiei Societăţilor Financiare din România – ALB, pentru a găsi soluţii comune care să vină în sprijinul consumatorilor care accesează credite în România.

"Printre subiectele abordate, la propunerea ANPC, s-a aflat necesitatea implementării, la nivel real, a educaţiei financiare, anterior accesării unui credit bancar, de către un consumator persoană fizică, prin completarea unui chestionar care să releve cunoştinţele minime ale acestuia referitoare la noţiunile inserate în contract şi, mai ales, a riscurilor la care se expune, în situaţia întârzierilor la rambursarea creditului", se menţionează în comunicat.

De asemenea, s-a subliniat faptul că este foarte important ca această etapă să prevadă şi obligaţia analizării de către bancă a bonităţii consumatorului, pe toată perioada derulării creditului, luând în considerare elementele obiective care pot interveni în viaţa unei persoane: creşterea cheltuielilor prin naşterea unuia sau mai mulţi copii, scăderea capacităţii de muncă drept urmare a înaintării în vârstă şi altele.

"În cazul IFN-urilor, este necesară, tot prin act normativ, detalierea condiţiilor de rambursare şi a riscurilor la care se expune consumatorul în situaţia imposibilităţii de plată. De asemenea, extrem de importantă este şi explicarea, la momentul încheierii contractului de credit a semnificaţiei indicilor ROBOR şi IRCC şi a modalităţii prin care evoluţia acestora poate afecta nivelul ratelor aflate în derulare", consideră reprezentanţii ANPC.

Continuarea pe stiripesurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img