vineri, 19 aprilie, 2024

Apa cu lamaie, dusmanul de temut al kilogramelor

Distribuie:

Publicat:

Lămâile sunt fructe cu un conţinut bogat în vitamina C, care ajută la întărirea sistemului imunitar, dar care pot fi de un real folos şi pentru îngrijirea zilnică a pielii, împiedicând apariţia ridurilor, a punctelor negre şi dând un plus de strălucire tenului.

Însă unul dintre cele mai mari beneficii pe care le au aceste fructe acre constă în faptul că ajută la pierderea kilogramelor, prin accelerarea procesului de ardere a grăsimilor.

Dr. Luminiţa Lavinia Florea, nutriţionist la Centrul  ProVita, oferă explicaţia pentru care lămâia este un aliat de nădejde împotriva excesului ponderal.

Apa cu lămâie sprijină digestia

„Apa caldă cu lămâie, consumată cu 30 de minute înainte de masă, are rolul de a da o mână de ajutor acidităţii gastrice prin creşterea nivelulului acestei acidităţi, dat fiind că lămâia are astfel de proprietăţi. Astfel, se îmbunătăţeşte procesul de digestie al alimentelor care urmează să fie consumate.

În concluzie, atâta timp cât lămâia este bine tolerată (unele persoane pot avea arsuri digestive în urma consumului de lămâi), se poate folosi ca ajutor înainte de mesele de dimineaţă şi prânz, cele mai consistente din zi”, spune medicul.

CONTINUAREA PE CSID.RO

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img