vineri, 29 martie, 2024

Apartamentul lui Rudy Giuliani a fost perchezitionat: Investigatorii federali au confiscat mai multe dispozitive electronice

Distribuie:

Publicat:

 

Investigatori federali au percheziţionat miercuri apartamentul din New York al fostului primar Rudolph Giuliani, devenit ulterior avocatul personal al preşedintelui Donald Trump, şi au confiscat dispozitive electronice din locuinţă, transmite Reuters, preluând un articol din New York Times.

Procurorii din Manhattan anchetează afacerile lui Giuliani în Ucraina, potrivit agerpres.ro.

Punerea în executare a mandatului de percheziţie este o măsură extraordinară a procurorilor împotriva unui avocat, cu atât mai mult a avocatului unui fost preşedinte, şi constituie un punct de cotitură major în ancheta care îl vizează pe Giuliani, scrie NYT.

Doi foşti asociaţi ai lui Rudy Giuliani, Lev Parnas şi Igor Fruman, sunt inculpaţi pentru că s-ar fi folosit de o firmă fantomă pentru a face o donaţie ilegală de 325.000 de dolari pentru realegerea lui Donald Trump.

Lev Parnas şi Igor Fruman au lucrat cu Giuliani pentru a-l ajuta pe fostul primar al New York-ului să caute informaţii compromiţătoare despre Joe Biden, pe când acesta era candidat prezidenţial, şi despre fiul acestuia Hunter.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img