miercuri, 24 aprilie, 2024

Apple renunta in mod surprinzator la un cunoscut dispozitiv: ‘Ne cerem scuze clientilor care asteptau aceasta lansare’

Distribuie:

Publicat:

Apple a decis să renunţe la încărcătorul wireless AirPower, anunţat în 2017 odată cu iPhone X, o retragere rară pentru un producător de dispozitive cunoscut pentru lansările spectaculoase de produse, transmite Reuters potrivit news.ro.

Încărcătorul de forma unui pad avea rolul să permită încărcarea concomitentă a trei produse Apple, cum ar fi iPhone, Apple Watch şi căştile AirPods.

În timp ce încărcătoarele wireless s-au răspândit în industria gadget-elor, încărcarea rapidă a trei dispozitive în acelaşi timp s-a dovedit a fi dificilă. Comerciantul de mobilă Ikea, de exemplu, vinde pad-uri de încărcare de 60 de dolari care pot încărca trei telefoane, dar lent, la o putere de 5W.

Apple a anunţat într-un comunicat că a ajuns la concluzia că încărcătorul AirPower ”nu poate atinge standarde ridicate”.

”Ne cerem scuze clienţilor care aşteptau această lansare. Continuăm să credem că viitorul este wireless şi suntem dedicaţi să ducem mai departe experienţa wireless”, a declarat Dan Riccio, vicepreşedinte al Hardware Engineering  la Apple.

Anunţul este unul rar pentru Apple, cunoscută în industria electronicelor pentru păstrarea discreţiei planurilor referitoare la produse până la lansarea publică a acestora, în cadrul unor evenimente spectaculoase organizate în Silicon Valley. Anunţarea timpurie a AirPower, alături de căştile AirPods cu încărcare wireless, a fost o îndepărtare de la această tradiţie. Apple a lansat săptămâna trecută o nouă versiune a căştilor  AirPods, ceea ce a amplificat speculaţiile că vor fi urmate în curând de încărcătorul wireless.

Daring Fireball, un site care publică ştiri referitoare la Apple, a relatat anterior că inginerii Apple au probleme cu dispozitivele care se supraîncălzesc pe încărcătorul AirPower.

Apple a refuzat să comenteze dincolo de comunicatul publicat.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img