joi, 28 martie, 2024

Arest preventiv pentru vasluianul care si-a agresat sotia si a ignorat ordinul de protectie

Distribuie:

Publicat:

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut un bărbat din localitatea Bereasa, comuna Dănești, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție (în formă continuată), violență în familie, amenințare și tâlhărie.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui au stabilit că, în perioada 12-13 august 2022, bărbatul cercetat, în vârstă de 51 de ani, ar fi încălcat, în mod repetat, măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis împotriva sa de către Judecătoria Vaslui, s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 50 de metri față de soția sa (49 de ani, din localitatea Bereasa, comuna Dănești) și de locuința acesteia, ar fi amenințat-o, agresat-o și i-ar fi sustras, prin violență, un telefon mobil.

        Totodată, poliţiştii vasluieni au stabilit că, la data de 6 aprilie 2022, Judecătoria Vaslui a emis față de bărbatul cercetat un ordin de protecție pentru o perioadă de 6 luni, prin care bărbatul a fost evacuat din locuința comună și îi era interzis să se apropie la mai puțin de 50 de metri față de soția sa și de domiciliul acesteia. Totodată, acestuia îi era interzis să o contacteze în orice mod.

Având în vedere faptul că acesta avea cunoştinţă despre obligaţiile stabilite de instanța de judecată, bărbatul a încălcat cu bună ştiinţă prevederile ordinului de protecţie.

         În data de 13 august 2022, în baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore.

În cursul zilei de ieri, 14 august 2022, acesta a fost prezentat Judecătoriei Vaslui care a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului.

 

Reamintim prevederile Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie

 

Art. 3

Violența domentică înseamnă orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima.

 

Victima violenței domestice are dreptul:

a)    la respectarea personalității, demnității și a vieții private

b)    la informarea cu privire la exercitarea drepturilor sale

c)    la protecție specială, adecvată situației și nevoilor sale

d)    la servicii de consiliere, reabilitare, reintegrare socială, precum și la asistență medicală gratuită, în condițiile legii

e)    la consiliere și asistență juridică gratuită, în condițiile legii.

 

Art. 4 – Violența domestică se manifestă sub următoarele forme

 

Violență verbală – adresare printr-un limbaj jignitor, brutal, utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare etc…

Violență psihologică – impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, prin amenințare verbală, șantaj, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, urmărire de orice fel, (…)

Violența fizică, vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, ardere, tăiere, ștrangulare, mușcare, în orice formă și de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum și alte acțiuni cu efect similar, supunerea la eforturi fizice epuizante sau la activități cu grad mare de risc pentru viață sau sănătate și integritate corporală, altele …

Violența sexuală – agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărțuire, intimidare, manipulare, brutalitate în cederea întreținerii unei relații sexuale forțate, viol cojugal;

Violența economică, intezicerea activităților profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de eistență primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acțiune sustragere intenționată a bunurilor persoanei (…), refuzul de a susține familia, impunerea de munci grele și nocive în detrimentul sănătății, inclusiv unui membru de familie minor, precum și alte acțiuni cu efect similar

 Violența socială – impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate și de prieteni, interzicerea frecventării instituției de învățământ sau a locului de muncă, interzicerea / limitarea realizării profesionale, impunerea izolării inclusiv în locuința comună, privarea de acces în spațiul de locuit, deposedarea de acte de identitate, privarea intenționată de acces la informații precum și alte acțiuni cu efect similar

Violență spirituală – subestimarea sau diminuarea importanței satisfacerii necesității moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspirațiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, interzicerea dreptului de a vorbi în limba maternă și de a învăța copiii să vorbească în limba maternă, impunerea aderării la credințe și practici spirituale și religioase inacceptabile, precum și alte acțiuni cu efect similar.

 

Art. 22^1

ORDINUL DE PROTECȚIE PROVIZORIU se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.

 

Art. 22^4

Prin ordinul de protecție provizoriu se dispun, pentru o perioada de 5 zile, una ori mai multe măsuri de protecție, apte să contribuie la diminuarea riscului iminent constatat, dintre următoarele obligații sau interdicții:

a)              Evacuarea temporară a agresorului din locuința comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

b)              Reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor în locuința comună;

c)              Obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii acesteia, astfel cum sunt definiți potrivit prevederilor art. 5, ori față de reședință, locul de muncă sau unitate de învățământ a persoanei protejate;

d)              Obligarea agresorului de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere;

e)              Obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute

Obligațiile și interdicțiile dispuse împotriva agresorilor prin ordinele de protecție provizoriu devin obligatorii imediat după emiterea acestora, fără somație și fără trecerea vreunui termen.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img