miercuri, 24 aprilie, 2024

Asasinul lui Pim Fortuyn, autorizat să emigreze

Distribuie:

Publicat:

Un tribunal din Olanda l-a autorizat marţi pe asasinul liderului populist olandez Pim Fortuyn să emigreze şi să nu mai fie supus obligaţiilor controlului judiciar, informează AFP.

Volkert van der Graaf, în vârstă de 48 de ani, a fost condamnat în 2003 la 18 ani de închisoare pentru asasinarea lui Pim Fortuyn cu şase gloanţe, pe 6 mai 2002 la Hilversum (centru), cu câteva zile înaintea alegerilor legislative.

El a fost eliberat în 2014, cu condiţii stricte, inclusiv obligaţia de a se prezenta în faţa autorităţilor o dată pe săptămână şi de a purta o brăţară electronică.

Un tribunal din Haga a acceptat cererea sa de a fi eliberat de aceste obligaţii pentru a putea pleca şi trăi în străinătate.

Există un "risc redus" ca Van der Graaf să comită o nouă crimă şi menţinerea controlului său judiciar "nu este de interes", estimează rapoartele efectuate de serviciile psihiatrice şi de aplicare a pedepselor.

Tribunalul însă a menţinut alte restricţii împotriva sa, mai ales interdicţia contactelor cu familia lui Pim Fortuyn, precum şi de a se exprima în mass-media.

Familia lui Pim Fortuyn a declarat într-un comunicat că speră că Van der Graaf "va părăsi ţara şi nu se va mai întoarce niciodată", a relatat agenţia de presă olandeză ANP.

Nicio precizare nu era disponibilă privind destinaţia aleasă de Van der Graaf sau dacă va fi fost însoţit de familia sa.

Considerat ca un precursor al liderului Partidului pentru Libertate (PVV) al lui Geert Wilders, carismaticul Pim Fortuyn, mort la 54 de ani şi care nu îşi ascundea homosexualitatea, descria islamul ca o religie "retrogradă" şi a cerut închiderea frontierelor olandeze pentru migranţi.

AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img