vineri, 29 martie, 2024

Asigurare falsă descoperită la frontieră

Distribuie:

Publicat:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care a prezentat la controlul de frontieră o asigurare tip Carte Verde falsă pentru autoturismul pe care îl conducea.

În data de 07 iulie a.c., în jurul orei 12.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 46 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în Franţa.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea asigurării tip Carte Verde prezentată pentru autoturismul în cauză, cu ajutorul unuia dintre experții FRONTEX, au fost efectuate verificări specifice, în urma cărora s-a constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img