joi, 25 aprilie, 2024

Atacul asupra Kievului a fost efectuat de avioane din zona Mării Caspice

Distribuie:

Publicat:

Noul atac al ocupanţilor ruşi asupra Kievului a fost efectuat duminică de bombardiere strategice Tu-95 şi Tu-160 cu rachete de croazieră de tipul X-101, care au o rază de acţiune de până la 5.500 km, a precizat purtătorul de cuvânt al Forţelor aeriene militare ucrainene, Iuri Ignat, citat de agenţiile de presă Unian şi Ukrinform.

Bombardierele ruseşti au decolat de la o bază din Astrahan, sudul Rusiei, lansând rachetele de deasupra Mării Caspice.

"Au fost lansate între patru şi şase rachete de tipul respectiv, dar sistemul nostru de apărare antiaeriană a reuşit să doboare două dintre ele", a indicat purtătorul de cuvânt citat.

Potrivit acestuia, X-101 este una dintre cele mai scumpe rachete de croazieră aflate în dotarea armatei ruse, despre ea afirmându-se că ar fi şi de înaltă precizie.

Kievul a fost trezit în zorii zilei de duminică de sirenele de alarmă care anunţau noi atacuri cu rachete, de data aceasta asupra unui cartier unde pe lângă clădiri rezidenţiale se află şi o uzină de armament, deja lovită în ultimele săptămâni, acest nou atac intervenind în ziua deschiderii summitului G7 în Bavaria.

Continuarea e stiripesurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img