sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Atelier de oua încondeiate şi icoane la Complexul de Servicii Comunitare ,,Neculai Roşca Codreanu” din Bârlad

Distribuie:

Publicat:

În săptămâna mare, joi, exact când Mântuitorul Iisus Hristos a spălat picioarele ucenicilor săi, în toate casele de creştini ortodocşi, pentru gospodine începe febra cozonacului, a păştii şi a vopsirii ouălor în culoarea sângelui vărsat pe cruce de fiului lui Dumnezeu.

Tot atunci, la Complexul de Servicii Comunitare ,,Neculai Roşca Codreanu” din Bârlad, la iniţiativa şefului de complex Polixenia Condrea şi a prof. Cristi Constantin Mardare, în prezenţa doamnei director  adjunct Roxana Hriscu de la Direcţia Generala de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui, a preotului duhovnic Mirciu Valeriu de la biserica „Adormirea Maicii Domnului si Sf. Stelian” din curtea aşezământului şi a angajaţilor unităţii s-au reunit  pentru a desluşi în faţa copiilor curioşi taina prinderii, judecăţii şi osândirii pe nedrept a Mântuitorului, la moarte prin crucificare. Totodată copiii au aflat tainele oului încondeiat şi a icoanei pe sticlă de la profesorul Dan Horgan care de mai bine de 30 de ani duce meşteşugul mai departe tinerei generaţii.

Copiii au ascultat uimiţi despre caznele prin care a trecut Mântuitorul, trădarea, prinderea şi crucificarea lui prin explicaţiile preotului Mirciu Valeriu.

 A urmat artistul plastic Dan Horgan, care printr-o scurtă prelegere a explicat tainele „scrierii” oului încondeiat şi a pictării icoanei pe sticlă, o demonstraţie de încondeiat ouă în tehnica cruţării fondului cu baie integrală de culoare şi o prezentare din tehnica icoanei pe sticlă. Copiii au pus mai apoi în practică din ceea ce le-a fost prezentat, rezultatele fiind mai mult decât mulţumitoare.

„Aceste tehnici vechi erau folosite de către ţărani care prin simplitatea lor creatoare puteau făuri astfel de minunăţii care mai dăinuie şi continuă să încânte ochiul şi sufletul. În această simplitate de Sfintele Paşti încondeiau ouă cu motive moştenite de la bunici iar icoanele pe sticlă erau lucrate cu o mare dragoste şi credinţa că acel sfânt care îi privea de sub sticlă le apără casa şi îi protejează de tot ce poate fi rău. Dar copiii din acest aşezământ au aflat că oul încondeiat nu era folosit doar la Paşti ci tot în tot timpul anului chiar şi de Crăciun ca ornament pentru brad. Am fost plăcut impresionat de prezenţa de spirit ce a domnit pe perioada atelierului. De motivaţia pe care au avut-o aceşti minunaţi copii să înveţe şi să ducă şi ei la rându-i mai departe tradiţiile noastre româneşti” ne-a declarat artistul plastic Dan Horgan.

„Evenimentul de astăzi ne-a trezit în suflete bucurie, atât copiilor cât si adulţilor, ne-a dat posibilitatea să comunicăm, să învăţăm, să râdem dar mai ales să perpetuăm obiceiurile şi tradiţii specifice Săptămânii Patimilor. Am avut privilegiul să-l ascultam pe preotul Mirciu care cu dăruire, ne a vorbit despre semnificaţia religioasă a înroşirii ouălor şi cinstirea icoanelor. Totodată am avut prilejul în mod special să urmărim prelegerea pe dl. prof. Horgan care cu măiestrie, profesionalism, tact pedagogic ne-a dezvăluit din tehnica si arta încondeierii ouălor şi a pictării icoanelor pe sticlă. Ne bucurăm că mai există în era vitezei şi a internetului oameni cu inimă şi suflet de român adevărat care să organizeze un astfel de manifestare.” aşa cum ne-a declarat Roxana Hriscu, director adjunct DGASPC Vaslui.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img