vineri, 26 aprilie, 2024

Atelier regional de sprijin pentru unitațile administrativ-teritoriale din judetul Vaslui

Distribuie:

Publicat:

Atelier regional – Finanțări disponibile prin Proiectul ‘Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți’ în Regiunea Nord-Est

 Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor organizează joi, 15 decembrie 2016, la Iași, un atelier regional în cadrul caravanei pentru promovarea finanțărilor disponibile prin Proiectul ‘Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți’, eveniment organizat în sprijinul unităților administrativ-teritoriale din județele Iași, Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău și Vaslui, care sunt potențiali beneficiari ai finanțărilor nerambursabile disponibile în cadrul acestui proiect.

Atelierul organizat în regiunea de dezvoltare Nord-Est este parte a caravanei la nivel național care se va desfășura în toate regiunile de dezvoltare, în perioada 2016-2017 și se adresează tuturor unităților teritorial-administrative din regiune.

Atelierul își va desfășura lucrările la data de 15 decembrie 2016, începând cu ora 10.30, în Sala Mare de Ședințe a Direcției pentru Agricultură Iași, str. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 13.

Proiectul ‘Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți’ are ca obiectiv reducerea poluării cu nutrienți și sprijinirea conformării autorităților publice locale cu prevederile Directivei Nitrați. Cea mai importantă componentă a proiectului este reprezentată de finanțarea investițiilor realizate de autoritățile publice locale pentru reducerea poluării cu nitrați a apelor. Începând din anul 2017, vor fi lansate apelurile de proiecte pentru aceste investiții, care vizează finanțări pentru:

— Infrastructură de management al gunoiului de grajd — platforme comunale de depozitare a gunoiului de grajd, stații de compostare și peletizare a gunoiului de grajd, instalații de producere a biogazului;

— Sisteme de canalizare și epurare a apelor uzate menajere de mici dimensiuni;

— Plantări de perdele de protecție vegetală între terenurile agricole și cursurile de apă.

Ghidul Solicitantului pentru aceste finanțări este disponibil la adresa: goo.gl/oLwzRT și pe pagina de internet a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, la secțiunea Programe de finanțare/Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți.

Pentru mai multe informații despre Proiectul ‘Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți’, vă rugăm să accesați:

www.inpcp-campanie.ro

www.blog.inpcp-campanie.ro

http://www.facebook.com/CampaniaImpotrivaPoluariiCuNutrienti

https://twitter.com/INPCP

https://www.youtube.com/channel/UCR5npJjBqO5HTA0G_Lj5Xxw

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img