vineri, 19 aprilie, 2024

Au aparut ”afaceristii”! Cu cat se vinde un voucher pentru biciclete? Site-urile sunt pline de anunturi

Distribuie:

Publicat:

Voucherele in valoare de 500 de lei oferite de Primaria Capitalei pentru achizitionarea de biciclete, trotinete si dispozitive Segway si Ninebot au fost din nou scoase la vanzare pe mai multe site-uri de profi, la preturi intre 350 si 400 de lei. Unii dintre beneficiari se ofera sa mearga personal la magazin cu posibilul cumparator pentru a lua bicicleta, dupa ce municipalitatea a anuntat joi ca acest lucru nu este impotriva regulamentului, fiind similar cu revanzarea bicicletei dupa achizitie. Unul dintre cei care au postat anunturi pe site ofera chiar si consultanta pentru a alege cea mai buna bicicleta, iar altul vinde chiar doua vouchere cu cate 400 de lei, anunta News.ro.

"Voucher bicicleta, trotineta (numai electrica), Segway, Ninebot etc. Din pacate, eu imi luasem deja. Am doua vouchere, daca cineva e interesat, sunt dispus sa va insotesc la magazin pentru achizitie. Pretul este pe bucata. Acord si consultanta pentru tipul de bicicleta potrivit pentru dumneavoastra, de unde sa luati, ce sa luati, ce marimi, ce merita si ce nu merita", suna anuntul unui bucurestean din Sectorul 6.

Contactat de News.ro, un alt beneficiar al voucherului, din Sectorul 2 de aceasta data, spune ca l-a vandut cu 350 de lei la o zi dupa publicarea anuntului, care era inca pe site la momentul contactarii. La scurt timp dupa incheierea apelului, acesta a fost sters de pe OLX.

"L-am vandut alaltaieri. Ma rog, nu l-am vandut pe el fizic, daca stai sa te gandesti. Am fost cu cumparatorul, era o doamna care voia bicicleta pentru baiatul ei de 12 ani, parca. Am fost, am vazut, am si sfatuit-o ce sa cumpere, a luat bicicleta si mi-a dat banii. Mi-a dat mie 350 de lei cat am cerut pe voucher – voiam 400, dar am lasat de la mine – si a achitat diferenta peste 500, cat valoreaza voucherul, la magazin", explica el.

Alte doua anunturi publicate pe Olx prezinta scurt, in descriere, voucherul. Beneficiarii lor cer 380 si, respectiv, 400 de lei. O a treia persoana precizeaza ca va insoti cumparatorul la magazin si prezinta chiar si comunicatul de presa al PMB de joi.

Primaria Capitalei a transmis joi ca prin regulamentul programului „Biciclisti in Bucuresti” au fost luate masuri pentru a preveni vanzarea voucherelor pentru biciclete, respectiv au fost tiparite pe ele datele personale ale beneficiarului – numele, prenumele, CNP-ul si a fost mentionat explicit pe ele ca nu sunt transmisibile.

Cu toate acestea, municipalitatea precizeaza ca beneficiarul voucherului il poate insoti pe eventualul cumparator la magazin pentru ca voucherul sa fie folosit de titular, fiindca acest lucru este similar cu revanzarea bibicletei si nu contravine regulamentului, avand in vedere ca oricum bicicletea va ajunge la un bucurestean care vrea sa o foloseasca.

Proiectul "Biciclisti in Bucuresti” a fost aprobat in sedinta CGMB din 30 iunie, iar prin acesta au fost acordate 5.000 de vouchere in valoare de 500 de lei cetatenilor cu varsta de peste 18 ani si cu resedinta sau domiciliul in Bucuresti care vor sa isi cumpere o bicicleta, simpla sau electrica, trotineta sau dispozitive de tip Segway sau Ninebot.

Inscrierile pentru proiect au inceput in 24 iulie, cand au fost depuse aproape 3.000 de solicitari. Inscrierile au fost suspendate, insa, a doua zi, pentru ca au fost procesate intr-un timp foarte scurt zeci de mii de cereri. Primaria Capitalei a anuntat atunci ca suspendarea va fi valabila pana cand vor fi verificate toate cererile si vor fi eliminate cele care nu corespund regulamentului programului "Biciclisti in Bucuresti", existand posibilitatea suplimentarii numarului de vouchere. Primaria mai mentiona ca programul va fi reluat si in anul urmator, iar toti solicitantii care au depus cereri in acest an si nu vor primi vouchere vor ramane in baza de date a Programului pentru editia din 2018.

Proiectul de hotarare privind suplimentarea numarului de vouchere cu inca 25.000 prin care bucurestenii sa isi cumpere biciclete sau dispozitive Segway sau Ninebot a fost aprobat in luna septembrie a anului trecut, intr-o sedinta extraordinara a Consiliului General al Municipiului Bucuresti (CGMB), dupa ce in sedinta din 30 august proiectul fusese respins.

Unele vouchere date de Primaria Capitalei au fost scoase si in acea perioada la vanzare de beneficiarii lor pe OLX. Vanzatorii cereau pe ele intre 350 si 400 de lei. OLX a anuntat, ulterior, ca a decis sa dezactiveze anunturile de vanzare a voucherelor.

OLX a anuntat ca va dezactiva de pe site-ul sau toate anunturile prin care sunt puse la vanzare vouchere pentru achizitia de biciclete.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img