marți, 23 aprilie, 2024

Au început lucrările de reabilitare a Grădinii Publice Bârlad !

Distribuie:

Publicat:

Peste exact 12 luni, străvechea Grădină va avea o înfățișare schimbată, în care noul se va împleti cu vechiul, așa încât bârlădenii de toate vârstele să se bucure deopotrivă de cea mai importantă oază de verdeață a urbei.

Transformările vor fi făcute în cadrul unui proiect în valoare de 8,851 milioane lei (fără TVA).

”Grădina Publică va intra într-o nouă etapă a existenței sale istorice. Așa cum am mai spus, am stat de vorbă și cu bârlădeni care preferă ca Grădina Publică să fie lăsată exact așa cum a fost amenajată în perioada comunistă, și cu bârlădeni care ne-au cerut să îi redăm aspectul pe care îl mai regăsim doar în fotografiile din Bârladul de odinioară, dar și cu oameni care ne critică pentru faptul că nu o modernizăm. Genul acesta de păreri contradictorii a apărut în absolut toate proiectele pe care le-am demarat. Ca întotdeauna, ținem cont de toate opiniile, așa că am gândit un proiect care să mulțumească gusturile tuturor, în sensul că îmbunătățirile pe care le vom oferi grădinii, nu doar că nu vor răpi cu nimic din farmecul său istoric, dar îl vor spori și îl vor pune și mai mult în valoare. În plus, vor fi introduse funcțiuni care vor servi și nevoilor sau gusturilor unor categorii de bârlădeni care nu s-au regăsit până acum în actualul format al Grădinii Publice”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Iată câteva dintre elementele arhitecturale ce vor apărea:

– vor fi reabilitate toate aleile existente, prin montare de pavele, dar și realizare de alei noi ecologice, cu lespezi de piatră și cu iluminat;

– vor fi realizate o pistă de alergat și o pistă de bicicliști;

– vor fi consolidate și reabilitate porțile de acces; aspectul porții secundare va fi modificat, în sensul că va fi adus la stilistica porții principale;

– în partea de nord va fi amenajat un teren de joacă, de 660 mp, în care vor fi integrate ansambluri tematice, precum și o tiroliană, locuri pentru cățărat etc.;

– un element important va fi realizarea unei piațete, intitulată ”Piața personalităților bârlădene”. Va avea formă circulară, cu o rază de 12 metri, pe care se vor monta radial 12 postamente din marmură pentru busturi (acestea din urmă vor fi adăugate ulterior, pe măsură ce vor fi realizate de municipalitate, în afara proiectului). Între busturi vor fi montate bănci și corpuri de iluminat decorative;

– pe aleile principale și în piațetă, vor fi montate pergole din lemn statificat ce vor fi îmbrăcate în plante cățărătoare;

– va fi construit un grup sanitar ultramodern, ce va include și cabine pentru persoanele cu dizabilități;

– vor fi realizate două lacuri: unul, în suprafață de 320 mp, ce va avea rolul de a colecta apele pluviale, iar cel de-al doilea lac va avea rol decorativ, în preajma lui fiind amenajate alei și amplasate bănci. Acesta din urmă va asigura irigarea spațiilor verzi.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img