joi, 28 martie, 2024

Autoritatile din Siberia au inchis o uzina de tratare a carbunelui considerata responsabila pentru ‘zapada neagra’

Distribuie:

Publicat:

Autorităţile dintr-o regiune siberiană au ordonat, marţi, închiderea temporară a unei uzine de tratare a cărbunelui suspectată că s-ar afla la originea unui episod grav de poluare atmosferică ce a provocat căderi de zăpadă de culoare neagră, relatează marţi AFP, potrivit agerpres.ro.

Locuitorii din trei localităţi din regiunea Kemerovo, centru industrial situat la peste 3.000 de kilometri est de Moscova, au observat aceste căderi de zăpadă neagră în cursul lunii februarie şi au publicat numeroase fotografii şi înregistrări video pe reţelele de socializare.

Potrivit locuitorilor, această zăpadă neagră care a acoperit imobilele şi maşinile, are o consistenţă uleioasă la atingere şi s-a dovedit a fi greu de îndepărtat prin spălare.

''Este deprimant să vezi că peste tot în jur este negru. Înţelegem că acest lucru dăunează grav sănătăţii'', a declarat Natalia Zoubkova, redactor-şef al unui jurnal online local.

''Copiii noştri nu mai ies afară la joacă'', a adăugat ea.

Justiţia rusă a deschis o anchetă, fiind suspectată o uzină de procesare a cărbunelui situată în Kiselyovsk, unul dintre cele trei localităţi afectate unde au fost identificate ''încălcări sistematice şi de lungă durată'' a limitelor de emisii de poluanţi atmosferici.

Potrivit anchetatorilor, uzina, care tratează cărbunele extras din regiune, nu filtrează aceste emisii.

Guvernatorul regiunii, Serghei Tsiviliov, a acuzat marţi conducerea uzinei de faptul că îi ''omoară'' pe locuitorii din zonă şi a dispus suspendarea temporară a activităţii acesteia.

''Vă omorâţi, îi omorâţi pe oamenii care lucrează pentru dumneavoastră şi omorâţi tot ce există în jur'', a declarat acesta pentru un post de televiziune.

Regiunea Kemerovo face parte din zona minieră Kuzbass unde se află cel mai mare depozit de cărbune din Rusia. Ea este totodată cunoscută pentru numeroasele sale fabrici metalurgice foarte poluante, precizează AFP.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img