miercuri, 24 aprilie, 2024

Autoturism BMW 320D, cautat in Italia, depistat la P.T.F. Albita

Distribuie:

Publicat:

Politistii de frontiera din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albita au intocmit lucrare penala unui tanar care a fost depistat conducand un autoturism ce figura in bazele de date ca bun cautat pentru confiscare.

In ziua de 30 septembrie, in jurul orei 13.00, la P.T.F. Albita – judetul Vaslui, s-a prezentat pentru efectuarea formalitatilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a iesi din tara, Ivan C., cu cetatenie romana si R. Moldova, in varsta de 27 de ani, conducand un autoturism marca BMW 320D.

“Pentru valorificarea unei informatii detinute la nivelul Sectorului Politiei de Frontiera Husi, lucratorii nostri au efectuat verificari suplimentare, ocazie cu care s-a stabilit ca autoturismul figureaza in bazele de date ca bun cautat pentru confiscare, semnalare introdusa de autoritatile din Italia.”a declarat Irina Mirica,purtator de cuvant din cadrul S.T.P.F. Husi

Cu privire la aspectele constatate, Ivan C. a declarat ca a achizitionat autoturismul de la un cetatean roman, la inceputul lunii septembrie a acestui an si nu stia ca autoturismul este cautat pentru confiscare.

Politistii de frontiera au intocmit pe numele barbatului lucrare penala pentru savarsirea infractiunii de furt, iar autoturismul, in valoare de 15.000 lei, a fost retinut la sediul S.T.P.F. Vaslui in vederea continuarii cercetarilor.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img