News Flash:

Autoturism cu număr fals condus de un botoşănean oprit de poliţiştii de frontieră

3 Decembrie 2021
227 Vizualizari | 0 Comentarii
thumbnail 1

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi-Prut efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care conducea un autoturism pe care erau aplicate plăcuţe de înmatriculare atribuite unui alt autovehicul.

În data de 01 decembrie, în jurul orei 09.30, o patrulă din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi-Prut a oprit pentru control pe raza localităţii de frontieră Mitoc, judeţul Botoşani, un autoturism, înmatriculat în România, condus de un botoşănean, în vârstă de 53 de ani.

"La controlul efectuat, în urma verificărilor specifice, colegii noştri au constatat faptul că numărul de înmatriculare aplicat autoturismului în cauză a fost atribuit unui alt autoturism, a cărui înmatriculare este suspendată." declara cei de la frontiera

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul pe drumurile publice cu număr fals de înmatriculare sau sau neînregistrat.

 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1117 (s) | 34 queries | Mysql time :0.037025 (s)