joi, 25 aprilie, 2024

Autoturism semnalat furat de autoritatile din Slovacia, descoperit la controlul de frontiera

Distribuie:

Publicat:

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Volkswagen Sharan, care figurează în bazele de date ca fiind furat din Slovacia.

La sfârşitul săptămânii, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa,  s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, B.V., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 37 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen Sharan, înmatriculat în Franţa.

"Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, constatând că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Slovacia.Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziţionat autoturismul, plătind suma de 4.300 de euro, şi că nu are cunoștință despre faptul că acesta este semnalat furat sau implicat în vreun litigiu.  " declara cei din cadrul I.T.P.F. Iaşi

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 21.500 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img