marți, 23 aprilie, 2024

Azi e Ziua internațională a muncii!

Distribuie:

Publicat:

Ziua internațională a muncii se sărbătorește anual, începând din 1889, în peste 80 de țări, la data de 1 Mai.

În România, ziua de 1 Mai a fost marcată, începând din 1890, prin organizarea de petreceri câmpenești. Primele demonstrații muncitorești organizate la noi în țară au avut loc în 1945, la București, iar ultimele s-au desfășurat în 1971.

În 1945, în condițiile în care cel de-Al Doilea Război Mondial nu se încheiase, iar pe teritoriul României, încă, se aflau trupele sovietice, a avut loc prima demonstrație „a oamenilor muncii”. Au defilat, cu acest prilej, toate categoriile sociale. Totul s-a desfășurat, conform cutumei, în Piața Aviatorilor din București, unde s-au ridicat tribune speciale pentru astfel de evenimente.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img