miercuri, 24 aprilie, 2024

Barbati retinuti de politistii Sectiei 5 Politie Rurala Murgeni

Distribuie:

Publicat:

Poliţiştii Secției 5 Poliție Rurală Murgeni, din cadrul Poliției Orașului Murgeni, au reținut doi tineri, în vârstă de 22, respectiv 17 ani, din comuna Epureni, județul Vaslui, bănuiți de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.

Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Murgeni au documentat și probat activitatea infracțională a celor două persoane bănuite de comiterea unei infracțiuni de furt calificat, la data de 12 ianuarie 2023, în localitatea Bârlălești, comuna Epureni, județul Vaslui.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din Murgeni au stabilit faptul că, în data de 12 ianuarie 2023, în intervalul orar 17.00 – 18.00, persoanele bănuite de comiterea infracțiunilor ar fi pătruns, prin efracție, fără drept, într-o gospodărie deținută de persoana vătămată, femeie de 32 de ani, din municipiul Onești, județul Bacău, de unde ar fi sustras materiale de construcții, pe care, ulterior, le-ar fi comercializat. Prejudiciul cauzat în urma comiterii infracțiunii a fost estimat la 4.000 de lei.

Ieri, 25 ianuarie 2023, ca urmare a administrării probatoriului, față de persoanele cercetate a fost luată măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore.

Astăzi, 26 ianuarie 2023, aceștia urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unor măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a persoanelor cercetate.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img