vineri, 29 martie, 2024

Barlad:Măsuri pentru fluidizarea traficului în zona Școlii „Episcop Iacov Antonovici”

Distribuie:

Publicat:

Primarul municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, informează că, începând din această lună, în zona Școlii gimnaziale „Episcop Iacov Antonovici”, pe direcția nord, au demarat ample lucrări de instituire a unui sens unic pentru fluidizarea traficului din zona unității de învățământ.

Conform proiectului, conceput încă de anul trecut, lucrările presupun supralărgirea arterei din apropierea parcului de joacă și realizarea unei străpungeri spre parcarea unui supermarket din zonă. În acest fel, de la intersecția aleei respective cu strada Nicolae Tonitza și până la intersecția cu strada Emil Gârleanu, circulația va fi dirijată doar pe un singur sens, spre nord.

„Lucrările sunt destul de complexe, însă, în felul acesta, traficul din zona școlii va fi fluidizat considerabil. Actualmente, după cum se poate constata, staționarea autovehiculelor în această zonă este un calvar, atât pentru riverani, cât și pentru părinții care își aduc și își iau zilnic copiii la școală. Prin urmare, facem apel la înțelegere și răbdare, preț de câteva săptămâni, cât vor dura lucrările”, a spus primarul Dumitru Boroș.

Lucrările sunt efectuate de SC Reiser SA Bârlad iar investiția va fi suportată de la bugetul local. În același proiect mai este prevăzută și supralărgirea străzii Emil Gârleanu și înființarea unor noi trotuare pe această arteră, întrucât, în prezent, circulația pietonală se desfășoară pe carosabil.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img