News Flash:

Barlad : Începe procedura de atribuire a loturilor de casă pentru beneficiarii Legii 15/2003

25 Octombrie 2021
538 Vizualizari | 0 Comentarii
248168095 2821223454847134 7805712666406217414 n

Primarul Municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, informează că, de luni, 25 octombrie 2021, se declanșează procedura de atribuire a loturilor de casă pentru beneficiarii Legii 15/2003.

Punerea în posesie va începe, efectiv, odată cu primul apel telefonic pe care membrii comisiei de atribuire îl vor efectua către primii beneficiari.

"Sunt peste 200 de familii și tineri care vor primi loturi în cel mai nou cartier al municipiului, Alexandru cel Bun și în cartierele Podeni, pe strada Alexandru Vlahuță și Complex Școlar, pe strada Veronica Micle. Este o premieră pentru localitate când se atribuie atât de multe loturi tinerilor bârlădeni, care, din păcate, așteaptă de prea mult timp să își poată ridica o locuință în orașul natal. Se știe că ne-am luptat foarte mult pentru acest proiect, însă, iată, că de luni, 25 octombrie, visele devin realitate! Avem rugămintea la beneficiari să aștepte să fie contactați de colegii din comisia de atribuire, iar dacă nu pot ajunge când sunt programați să precizeze clar o dată la care pot fi puși în posesie astfel încât procesul să se finalizeze cât mai repede posibil!", a declarat primarul Dumitru Boroș.

Lista completă a beneficiarilor va fi republicată, luni dimineață, pe toate canalele de comunicare oficiale ale Primăriei Municipiului Bârlad.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0853 (s) | 23 queries | Mysql time :0.029940 (s)