vineri, 19 aprilie, 2024

Barlad : Omagiu, Domnitorului Unirii!

Distribuie:

Publicat:

„La 201 ani de la naștere, Bârladul îl omagiază pe Domnul Unirii, în condiții speciale. Dar, chiar și așa, bârlădenii îl au în suflet pe Cuza și putem spune că a intrat în conștiința tuturor ca fiind cel care a scris cea mai frumoasă pagină din istoria României. Am organizat două acțiuni pentru a marca acest important eveniment. Este vorba despre o expoziție aniversară, denumită «Alexandru Ioan Cuza – 201», coordonată de doamna profesor Elena Monu și de un simpozion național, intitulat «Alexandru Ioan Cuza și România Modernă», organizat de Societatea de Științe Istorice, prin doamna profesor Oltea Rășcanu Gramaticu, cu invitați de marcă de la mai multe universități de marcă din țară. Le mulțumim, atât invitaților, cât și tuturor celor care și-au dat concursul pentru ca aceste două evenimente de înaltă ținută să iasă foarte bine”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Expoziția aniversară, vernisată on-line, a reunit piese din colecțiile personale ale lui Marian Bolum, Dan Ciocan, Gheorghe Gâlcă, Cristian Onel, Florian Pricop și Vlad Giurcanu și a fost precedată de o depunere de coroane la statuia Domnitorului.

„Expoziția este un omagiu adus de colecționarii bârlădeni celui care a fost modelul politic de factură europeană, Alexandru Ioan Cuza. Ea cuprinde piese rare de filatelie, carte poștală, numismatică și medalistică, care nu doar că marchează bicentenarul nașterii Domnitorului Unirii, ci și legătura sa cu patria natală, Bârladul”, a declarat dr. Laurențiu Chiriac.

La simpozionul național au răspuns invitației profesorii universitari Gheorghe Clivete, Ion Giurcă, Cătălin Turliuc, Alin Spânu, alături de dr. Aurica Ichim, Florian Banu și Laurențiu Chiriac. Totodată, în cadrul simpozionului a fost lansată și cartea „Alexandru Ioan Cuza și România Modernă”, coordonată de prof. Oltea Rășcanu Gramaticu, sub egida Primăriei și Consiliului Local Municipal Bârlad.

De menționat că, începând cu data de 20 martie 2021, primarul Dumitru Boroș a desemnat-o pe profesor Elena Monu în calitate de consilier personal onorific pe probleme de cultură.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img