miercuri, 24 aprilie, 2024

Barlad: Spitalul „Elena Beldiman” are un nou manager!

Distribuie:

Publicat:

De vineri, 12 Martie, prin dispoziția Primarului Municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, în funcția de manager al Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” a fost numită ec. Daniela Rusu. 

Până la organizarea concursului, Daniela Rusu își va intra în atribuții în sectorul public după o activitate de 24 ani petrecută în mediul privat. Timp de 17 ani a lucrat în cadrul unei multinaționale (13 ani – director zonal) și a unei naționale (4 ani – manager la nivel național), al căror obiect de activitate a fost distribuția de medicamente. Este de profesie economist, are 49 de ani, originară din Bacău, dar are legături de familie în Bârlad. Daniela Rusu este mama unei fetiție în vârstă de 15 ani. 

„Am luat decizia de a accepta această provocare pentru că îmi doresc să fac performanță la Bârlad. Știu că acest lucru nu se poate face decât în echipă, de aceea cred că voi putea aduce în jurul meu oameni performanți, pe care știu deja că spitalul din Bârlad îi are. Cunosc foarte bine orașul, îi știu problemele, în special pe segmentul medico-sanitar și cred că nimic nu e de nerezolvat atât timp cât există implicare și seriozitate”, a spus noul manager.

„Am discutat extrem de sorios cu doamna manager despre toate problemele pe care le avem la spital. Deja s-a pus la curent cu foarte multe aspecte, motiv pentru care cred că vom avea o colaborare foarte bună. După cum se știe, sănătatea este un domeniu prioritar al mandatului meu, motiv pentru care ne-am oferit să sprijinim în continuare spitalul din Bârlad, așa cum am făcut-o sistematic în ultimii cinci ani. Viziunea domniei sale coincide pe deplin cu nevoile pacienților, motiv pentru care îi urez mult succes!”, a declarat primarul Dumitru Boroș. 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img