joi, 18 aprilie, 2024

Beijingul respinge acuzatiile privind situatia drepturilor omului in provincia Xinjiang

Distribuie:

Publicat:

 

Administraţia Chinei a respins, luni, "atacurile calomnioase" referitoare la situaţia uigurilor şi altor grupuri etnice din regiunea Xinjiang, insistând că sunt respectate drepturile în domeniul muncii şi libertatea religioasă, potrivit mediafax.

Activişti pentru drepturile omului şi experţi ONU acuză că aproximativ un milion de musulmani sunt deţinuţi în centre speciale din provincia Xinjiang. Beijingul susţine că nu există abuzuri, argumentând că sunt centre vocaţionale, pentru combaterea extremismului.

"În Xinjiang este stabilitate socială şi o dezvoltare solidă, după patru ani în care nu au mai fost cazuri teroriste", a declarat Wang Yi, ministrul chinez de Externe, în cursul unei reuniuni a Consiliului Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului. Wang Yi a subliniat că în provincia Xinjiang sunt 24.000 de moschei, subliniind că sunt respectate şi drepturile în domeniul muncii.

"Datele de bază arată că nu a existat niciodată un aşa-numit genocid, muncă forţată sau acţiuni de reprimare religioasă în Xinjiang. Aceste acuzaţii inflamatoare sunt inventate din ignoranţă şi prejudecăţi, este o atitudine maliţioasă şi motivată politică. Sunt atacuri calomnioase", a argumentat ministrul chinez de Externe.

Administraţia Joseph Biden a anunţat în ianuarie că menţine evaluarea Departamentului de Stat privind acte de genocid comise în Xinjiang.

Ministrul britanic de Externe, Dominic Raab, a denunţat, în cursul reuniunii ONU, acte de tortură, muncă forţată şi sterilizări produse împotriva etnicilor uiguri, la "scară industrială", în Xinjiang.

La rândul său, ministrul german de Externe, Heiko Maas, a declarat: "Angajamentul nostru în favoarea respectării Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului nu permite detenţia arbitrară a membrilor grupurilor minoritare aşa cum se întâmplă cu uigurii din Xinjiang sau cu libertăţile civice din Hong Kong".

Wang Yi a subliniat că autorităţile chineze îl aşteaptă pe Înaltul comisar ONU pentru Drepturile Omului să viziteze provincia Xinjiang.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img