joi, 18 aprilie, 2024

Benjamin Netanyahu dupa semnarea pacii cu EAU: Astazi, incepe o noua era in relatiile dintre Israel si lumea araba

Distribuie:

Publicat:

''Astăzi, începe o nouă eră în relaţiile dintre Israel şi lumea arabă", a declarat joi seară premierul israelian, Benjamin Netanyahu, salutând normalizarea relaţiilor dintre statul evreu şi Emiratele Arabe Unite (EAU), relatează AFP potrivit Agerpres.

Această normalizare va avea ca efect ''amânarea'' planurilor israeliene de a anexa părţi din Cisiordania ocupată, a adăugat Netanyahu, indicând totuşi că nu a ''renunţat'' la această opţiune deja criticată de palestinieni şi de o parte a comunităţii internaţionale.

Israelul şi Emiratele Arabe Unite au semnat, sub egida Statelor Unite, ''un acord de pace istoric'' şi vor stabili relaţii diplomatice, a anunţat joi pe Twitter preşedintele american Donald Trump.

Înţelegerea face parte dintr-un acord mai amplu, în virtutea căruia autorităţile israeliene vor înceta anexarea teritoriilor palestiniene ocupate. EAU va fi astfel a treia ţară arabă care stabileşte relaţii diplomatice cu Israelul, după Egipt şi Iordania.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img