luni, 18 martie, 2024

Boala Alzheimer apare mai des la femei decat la barbati. Explicatia oamenilor de stiinta

Distribuie:

Publicat:

Femeile sunt mai predispuse decât bărbaţii la apariţia bolii Alzheimer, din cauza scăderii nivelului de estrogen la menopauză, arată o nouă cercetare publicată recent în Jurnalul Neurology.

Bolile tiroidiene, absenţa terapiei de substituţie hormonală şi histerectomia sunt alţi factori care ar putea favoriza instalarea bolii Alzheimer la femei.

Aproape două treimi din persoanele diagnosticate cu boala Alzheimer sunt de sex feminin. 

Iniţial, numărul mai crescut de cazuri în rândul femeilor era atribuit speranţei de viaţă mai îndelungate, însă noi cercetări scot la iveală şi alţi factori care ar putea contribui la instalarea acestei maladii neurodegenerative.

Printre aceşti factori de risc se numără depresia, accidentul vascular cerebral, diabetul gestaţional, bolile de tiroidă, fumatul, dieta dezechilibrată etc.

Factori care pot creşte riscul de Alzheimer la femei

Noul studiu a inclus 121 de subiecţi cu vârste cuprinse între 40 şi 65 de ani (70% dintre aceştia fiind de sex feminin), care aveau cel puţin studii liceale.

Toţi participanţii la studiu au fost evaluaţi din punct de vedere neurologic: le-a fost testată funcţia de memorare, atenţie şi limbaj.

De asemenea, subiecţii au oferit informaţii legate de istoricul medical familial şi personal, precum şi de stilul de viaţă, cum ar fi boli de care au suferit părinţii, obezitatea abdominală, hipertensiunea, rezistenţa la insulină, diabetul de tip 2, hipercolesterolemnia, fumatul, regimul alimentar, nivelul de mişcare şi activitatea intelectuală.

Totodată, savanţii au notat informaţii privind istoricul de boli tiroidiene sau depresie, statusul menopauzal (premenopauză, menopauză, postmenopauză) şi simptomele specifice: bufeuri, tulburări de dispoziţie, insomnie, diminuarea libidoului, probleme cognitive şi modificări ale apetitului alimentar.

Oamenii de ştiinţă au măsurat şi nivelurile anumitor biomarkeri asociaţi bolii Alzheimer.

Astfel, ei au descoperit că scăderea nivelului de estrogen, în special la menopauză, este un factor major de risc în instalarea bolii, deoarece apar modificări în structura chimică a creierului.

Histerescopia, bolile tiroidiene şi absenţa terapiei de substituţie hormonală sunt, de asemenea, posibile cauze ale acestor modificări survenite la nivelul biomarkerilor specifici acestei boli nerurodegenerative.

Cercetătorii susţin că rezultatele acestui studiu arată doar vârful aisbergului şi este necesar să fie descoperit mecanismul prin care nivelul de estrogen influenţează instalarea bolii Alzheimer.

sursa: exquils.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img