Virusul Epstein-Barr face parte din familia virusurilor herpetice. Acesta este prezent în mucus și salivă și poate provoca inflamație glandulară (inflamarea ganglionilor limfatici), boală denumită mononucleoză infecțioasă sau boala sărutului.
Studiile efectuate de cercetători canadieni au arătat că şi în interiorul celulelor infectate cu virusul Epstein-Barr lucrurile încep cu un „sărut” la nivel molecular: o proteină virală intră în contact cu moleculele care controlează anumite gene umane, ceea ce permite virusului să preia controlul asupra celulei.
Deoarece nu pot supravieţui în afara celulelor, virusurile folosesc anumite strategii complexe pentru a invada celulele organismului uman. Din momentul în care preia controlul asupra mecanismelor de reglare a genelor din celulă, virusul foloseşte aceste mecansime pentru a se replica (Figura 1).
Figura 1.
Factorul determinant este corelat și cu alte boli, cum ar fi: limfom Burkitt (pe lângă implicarea ganglionilor limfatici este afectat abdomenul în mod semnificativ, la 90 % dintre copii), cancer nazofaringian, sindromul oboselii cronice.
Cea mai afectată categorie este cea a persoanelor tinere, cu precădere adolescenți însă poate sa apară atât la copii, cât și la adulți, omul fiind singura sursă de infecție. De asemenea, există purtători sănătoși de virus Epstein-Barr ce pot răspândi timp îndelungat virusul.
Semne și simptome
Debutul bolii este gradat sau brusc, însoțită de febră, frisoane, anorexie, oboseală, urmate de inflamarea ganglionilor limfatici.
Angina este unul din semnele importante ale manifestării bolii, ce apare în 80% din cazuri.
Amigdalele sunt tumefiate și congestionate, deseori fiind acoperite cu exudat bogat și confluent.
Pacientul are dificultăți la înghițire și exaltă din cavitatea bucală un miros neplăcut.
Complicații
În timpul bolii, pot apărea complicații precum: mărirea splinei, inflamarea ficatului (hepatita), apariția icterului (care determină colorarea în galben a pielii și a albului ochilor), anemia, trombocitopenia, problemele cardiovasculare, afecțiuni la nivelul sistemului nervos.
Măsuri de prevenire și tratament
Infecția cu virusul Epstein-Barr poate fi prevenită prin evitarea contactului cu saliva altei persoane infectate. Aceasta presupune evitarea sărutului, a folosirii la comun a paharelor sau a veselei contaminate, respectiv consumarea alimentelor din aceleași farfurii. Virusul poate să persiste în saliva timp de câteva luni de la apariția infecției.
Pentru infecția cu virusul Epstein-Barr nu există tratament profilactic. Se recomandă repaus la pat și izolare timp de 10-14 zile, o alimentație sănătoasă și consumul de lichide.
Metode de diagnosticare
Diagnosticul de mononucleoză infecțioasă se stabilește pe baza simptomelor resimțite de pacient și confirmarea prin rezultatele analizelor de sânge.
În cadrul laboratorului Investigații Medicale Praxis sunt disponibile mai multe teste care pun în evidență prezența virusului Epstein-Barr și anume:
Hemoleucograma completă: este necesară în primul rând pentru a exclude alte cauze ale bolii. Leucocitoza, limfocitoza și prezența celulelor mononucleare atipice nu reprezintă semne specifice pentru mononucleoză, deoarece se poate observa și în alte boli infecțioase, insa absența leucocitozei poate indica diagnostic de mononucleoză infecțioasă.
Fosfataza alcalina, TGO (AST), Bilirubina totală/directă, GGT (gama-glutamiltransferaza): cresc valorile după contaminarea cu virusul Epstein-Barr.
Ac. anti Epstein Barr VCA IgM: determină anticorpii de capsidă virală de tip IgM ce indică infecția primară.
Ac. anti Epstein Barr VCA IgG: determină anticorpii de capsidă virală de tip IgG ce indică infecția din trecut.
Panel EBV (Epstein-Barr virus) IgM – Imunoblot (EBNA-1 și EA-D): indică infecție activă, deși EA-D poate persista pe viață la aproximativ 20% din pacienți.
Panel EBV (Epstein-Barr virus) IgG – Imunoblot (EBNA-1 și EA-D): indică infecție din trecut sau reactivarea infecției.
Analiza PCR al ADN-ului virusului Epstein-Barr (viremie Epstein-Barr): în unele cazuri, interpretarea rezultatelor testelor serologice poate fi dificilă la pacienții imunocompromiși, la pacienții care au primit transfuzii de componente sanguine sau imunoglobuline. Uneori testele la anticorpi de tip IgM împotriva VCA pot fi pozitive la persoanele care nu sunt infectate cu virusul Epstein-Barr, dar care sunt infectate cu alte infecţii (toxoplasmoza, rubeola sau citomegalovirusul). Testele la anticorpi pot fi fals negative la copiii până la 2 ani și în primele săptămâni după infectarea cu virusul Epstein-Barr. Prezența ADN-ului virusului Epstein-Barr în sânge este considerată a fi un semn al infecției primare sau reactivării infecției latente.
