sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Bogdan Aurescu a avut o convorbire telefonica cu omologul sau tunisian

Distribuie:

Publicat:

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu a avut, miercuri, o convorbire telefonică cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Tunisiene, Noureddine Erray, la iniţiativa părţii tunisiene, printre temele discutate de aceştia regăsindu-se colaborarea celor două state în domeniile educaţiei, respectiv turismului.

Cu acest prilej, ministrul Bogdan Aurescu l-a invitat pe omologul tunisian în România, în toamna anului 2020, în măsura în care condiţiile o vor permite, în vederea aprofundării relaţiei dintre România şi Tunisia, precum şi pentru identificarea perspectivelor de dezvoltare a acesteia, invitaţie acceptată cu plăcere de interlocutor, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES.

Cei doi miniştri au agreat ca, în contextul vizitei, să fie organizată şi cea de a-15-a reuniune a Comisiei Mixte interguvernamentale româno-tunisiene şi au explorat, totodată, posibilitatea organizării unui Forum de Afaceri bilateral, care să încurajeze contactele directe între oamenii de afaceri din cele două ţări.

De asemenea, cei doi miniştri au convenit ca, în perioada următoare, să fie păstrat un dialog dinamic, atât la nivel politic, cât şi la nivel sectorial, în special în domeniile economic, comercial, precum şi, în special, în ceea ce priveşte schimburile educaţionale, ştiinţifice şi culturale, ministrul Noureddine Erray subliniind interesul deosebit al tinerilor tunisieni de a studia în România.

Ministrul Bogdan Aurescu a încurajat mobilitatea academică şi a evidenţiat că România are, în continuare, întreaga deschidere pentru a primi studenţi tunisieni în cadrul sistemului universitar şi post-universitar din România, aceştia având o bună calificare educaţională şi profesională. Totodată, a apreciat calitatea profesională a cetăţenilor tunisieni care beneficiază de bursele Eugen Ionescu în cadrul acestui program destinat cercetătorilor doctorali şi post-doctorali din state francofone, în special din Africa, derulat din anul 2007 de Guvernul României, prin MAE, cu sprijinul Agenţiei Universitare a Francofoniei.

Discuţia între cei doi oficiali a prilejuit şi trecerea în revistă a măsurilor luate de către ambele state, în plan naţional, în contextul pandemiei cu noul coronavirus.

Cei doi miniştri au salutat cooperarea autorităţilor de la Bucureşti şi Tunis în cazurile de repatriere sau alte situaţii deosebite în care s-au aflat cetăţenii români şi tunisieni, în contextul actualei crize. Ministrul Bogdan Aurescu l-a asigurat pe omologul tunisian de continuarea sprijinului ţării noastre pentru cazurile consulare sau de urgenţă, evidenţiind demersurile autorităţilor române în contextul repatrierii a peste 150 de cetăţeni tunisieni. Omologul tunisian a mulţumit pentru acest gest semnificativ şi a asigurat sprijinul pentru proceduri similare în cazul cetăţenilor români.

În contextul măsurilor treptate de relaxare, ministrul Noureddine Erray a exprimat speranţa că Tunisia va rămâne o destinaţie de vacanţă preferată de cetăţenii români şi a asigurat că autorităţile tunisiene au pus la punct un protocol sanitar care să ofere siguranţa şi protecţia necesare turiştilor.

Totodată, cei doi demnitari au convenit asupra menţinerii unui dialog activ în plan multilateral, un palier important al colaborării între România şi Tunisia fiind cel al francofoniei, mai precizează MAE.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img