News Flash:

Bogdan Aurescu l-a primit, la București, pe viceprim-ministrul Republicii Moldova, Nicolae Popescu pentru a discuta despre gazoductul Iași-Chișinău

13 Octombrie 2021
99 Vizualizari | 0 Comentarii
media 163405285791294000 1

MAE din România informează că Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu l-a primit marți, 12 octombrie 2021, la București, pentru o întrevedere de lucru, pe viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova, Nicolae Popescu. Întâlnirea reprezintă o reconfirmare a relației speciale, de parteneriat strategic, dintre România și Republica Moldova, precum și a dinamicii deosebite, reînnoite, a dialogului bilateral la toate nivelurile.

Ambii demnitari au salutat finalizarea recentă a ultimelor lucrări la gazoductul Iași – Chișinău și au discutat despre interconectările în domeniul electricității, proiecte strategice importante care vor permite României și R. Moldova să avanseze pe linia consolidării cooperării în domeniul asigurării securității energetice.

Au fost discutate, de asemenea, stadiul Foii de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare România – Republica Moldova, document în curs de actualizare de către ambele părți, precum și perspectivele încheierii unui nou Acord privind asistența nerambursabilă pentru Republica Moldova, care să înlocuiască și să preia funcțiile Acordului bilateral semnat în 2010 și ieșit din vigoare în primăvara acestui an. De asemenea, cei doi miniștri au discutat despre acordurile bilaterale privind construcția sau reabilitarea podurilor de peste Prut de la Galați-Giurgiulești și Ungheni-Ungheni, care trebuie finalizate cât mai curând, despre măsurile necesare pentru eliminarea tarifelor de roaming dintre cele două țări, despre sprijinul României pentru reforma justiției și eficientizarea luptei împotriva corupției în Republica Moldova, precum și despre aprofundarea cooperării dintre UE și Republica Moldova, conform deschide.md

Ministrul de Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu spune că a vorbit cu domnul ministru Aurescu despre agenda de cooperare bilaterală și despre susținerea consecventă de către România a agendei de reforme și a procesului de integrare europeană a R. Moldova. Vom avansa în timpul apropiat în pregătirea foii de parcurs și a noului acord de asistență nerambursabilă”, a declarat Popescu într-o postare publică.

Au fost puse în discuție proiectele de infrastructură de care să beneficieze cetățenii Republicii Moldova și ai României - infrastructură feroviară, rutieră, inclusiv construcția podurilor între cele două maluri ale râului Prut.

„Vom dinamiza inițiativele privind interconectările energetice și vom accelera liberalizarea prețurilor pentru convorbirile în roaming între cele două țări”, a mai adăugat Popescu.

Cei doi demnitari au agreat acțiuni comune pentru aprofundarea cooperării și consolidarea suplimentară a dialogului bilateral, inclusiv în ceea ce privește sprijinul oferit de România pentru avansarea proceselor de reformă și a parcursului european al Republicii Moldova, mai ales prin schimb de experiență și transfer de expertiză în diferite domenii, conform solicitărilor autorităților de la Chișinău.

Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat susținerea fermă a României pentru agenda de reforme a R. Moldova și pentru parcursul său european, țara noastră sprijinind în mod constant dezvoltarea și modernizarea Republicii Moldova prin acțiuni în beneficiul direct al cetățenilor acesteia.

De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a exprimat încă o dată deschiderea părții române de a sprijini avansarea proiectelor bilaterale de natură să producă rezultate concrete și solide, cu impact pozitiv la nivelul populației, venind astfel în sprijinul priorităților în materie de reforme ale autorităților din Republica Moldova și în întâmpinarea necesităților de modernizare și relansare economică.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1071 (s) | 23 queries | Mysql time :0.023419 (s)