sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Bomba zilei! Mugur Isarescu ar fi fost ajutat sa scape de dosarele pe care le avea la DNA

Distribuie:

Publicat:

Seful Sectiei a II-a din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, procurorul Marius Bulancea, a clasat la inceputul acestei luni un dosar penal in care vizat de cercetari era guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu.Dosarul penal inchis acum a inceput in octombrie 2016 cand un fost director din Petromservice, Sorin Mihai, a facut un denunt la DNA. Mihai a spus in denunt ca Liviu Luca l-a abordat in 2005 si i-a cerut sa inchirieze prin Petromservice, unde denuntatorul era director general atunci, o locuinta de serviciu in Bucuresti.

Sorin Mihai a povestit procurorilor ca la scurt timp dupa prima discutie tot Liviu Luca i-a indicat si ce locuinta anume trebuie sa inchirieze, spunandu-i, totodata „textual, ca apartine numitului Mugur Isarescu prin interpus”. Denuntatorul a aratat apoi ca, pe baza celor indicate de Liviu Luca, a mers si a verificat un apartament din zona str. Sf Vineri, din Bucuresti, locuinta pe care Petromservice a inchiriat-o pentru 3-4 ani la o chirie de cateva mii de euro pe luna, fara insa sa o foloseasca efectiv niciodata.

Perioada cand s-a inchiriat acea locuinta de la interpusul lui Isarescu coincide cu cea in care Liviu Luca si Petromservice controlau fosta banca Romexterra. Sorin Mihai a declarat la DNA ca, la acel moment, actionarii Romexterra au facut mai multe demersuri pentru modificarea structurii si valorii capitalului social, demersuri ce au presupus obtinerea unor avize din partea Bancii Nationale a Romaniei.

Breaking news! Inspectia Judiciara a intrat in DNA! Vizata este Laura Codruta Kovesi – UPDATE

Denuntatorul a sustinut la DNA ca demersul lui Luca de a inchiria un apartament de la Isarescu s-ar fi facut tocmai pentru a obtine mai usor avizele BNR necesare modificarilor de la Romexterra.

Verificarile facute de procurori au stabilit ca informatiile furnizate de Sorin Mihai erau in marea lor majoritate corecte. Petromservice inchiriase oficial un apartament de pe strada Sf Vineri din Bucuresti detinut atunci in acte de cetateanul englez Leslie Alexander Dembitz. Doar ca Dembitz achizitionase in 2002 apartamentul de la Mugur Isarescu si de la fiica acestuia Lacramioara Isarescu, folosind insa o modalitate ceva mai complicata. Concomitent cu achizitia apartamentului Dembitz incheia cu fiica lui Isarescu un contract prin care se imprumuta de la aceasta de 50.000 de dolari pentru o perioada de patru ani. Pentru garantarea imprumutului Dembitz ii permita Lacramioarei Isarescu sa foloseasca locuinta amintita pentru o perioada de cinci ani de zile, iar in cazul unei inchirieri de catre Dembitz chiria era retinuta, in marea ei parte, de Lacramioara Isarescu.

In acest context, chiria incasata de Dembitz de la Petromservice a ajuns in marea ei parte la familia Isarescu, au stabilit procurorii DNA. Totodata, ancheta a stabilit ca in aceeasi perioada Banca Nationala a Romaniei a acordat bancii Romexterra toate avizele necesare modificarilor implementate de Liviu Luca & Co. Procurorii nu au gasit insa o legatura de cauzalitate intre banii de chirie ajunsi la familia Isarescu si avizele date de BNR pentru Romexterra si in aceste conditii au inchis dosarul penal deschis acum doi ani.

Sursa: sursazilei.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img