News Flash:

Boxerul medaliat olimpic Ben Whittaker a petrecut o zi ca primar al oraşului Wolverhampton: 'Lanţuri de aur, grătare şi PlayStations pentru toată lumea'

23 August 2021
255 Vizualizari | 0 Comentarii
media 162428144021121200

Medaliatul cu argint la JO de la Tokyo Ben Whittaker a declarat că a fost "un vis împlinit" după ce a petrecut o zi ca primar al oraşului Wolverhampton, informează BBC.

Boxerul de 24 de ani a spus, într-un interviu după JO de la Tokyo, că îşi doreşte să fie primar pentru o zi, iar Consiliul Municipal i-a îndeplinit, duminică, dorinţa şi i-a organizat o listă de activităţi oficiale, potrivit news.ro.

Sportivul a declarat că i-a plăcut să vadă cum îi înspiră pe tineri, adăugând: "Dacă eu pot să fac asta, de ce nu pot şi ei?"

"Sunt un băiat care a suferit cu ADHD (n.r. - tulburare de deficit de atenţie şi hiperactivitate)", a spus Whittaker.

"Asta arată că nu trebuie să fii un copil remarcabil la şcoală, poţi parcurge orice drum al vieţii”, a precizat el.

Ziua lui Whittaker ca primar a început cu primirea lanţului cu blazonul oraşului Wolverhampton, în care s-a antrenat ca boxer.

După ce a îmbrăcat ţinuta oficială, a mers în vizită pentru a-i inspira pe tinerii din oraş. El a fost la The Way Youth Zone, un club de tineret, în care medaliatul cu argint a luptat într-un ring de box cu adevăratul primar, Greg Brackenridge.

"A promis o săptămână şcolară de trei zile, lanţuri de aur, grătare şi PlayStations pentru toată lumea. Eu nu pot concura cu un manifest de genul acesta!", a glumit Brackenridge.

Whittaker şi-a completat ziua fiind oaspetele de onoare la meciul dintre Wolverhampton Wanderers şi Tottenham.

Sportivul plănuieşte să devenă profesionist anul viitor şi a afirmat că vrea în continuare să facă oraşul mândru de el.

"Sper că voi putea dă aduc câteva titluri mondiale pentru copiii de aici, să le deţină, la fel ca medalia”, a declarat Whittaker.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1127 (s) | 34 queries | Mysql time :0.039890 (s)