vineri, 29 martie, 2024

BREAKING NEWS! Decizie in dosarul COLECTIV

Distribuie:

Publicat:

Tribunalul Bucuresti a decis, luni, ca la termenul urmator, din 25 septembrie, in procesul incendiului de la clubul Colectiv, care a fost reunit cu cel al fostului primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone, sa citeze Ministerul Finantelor, pentru a analiza cererea DNA de introducere in dosar a statului roman drept garant pentru plata despagubirilor catre familiile victimelor incendiului, potrivit NEWS.RO. La termenul de luni al procesului, reprezentantul DNA a cerut introducerea in dosar a statului roman ca garant pentru plata despagubirilor catre victime, cerere care a fost admisa de instanta. Astfel, Ministerul Finantelor a fost citat pentru termenul urmator, la care trebuie sa trimita un reprezentant. Tot la termenul de luni de la Tribunalul Bucuresti, rudele a doi dintre tinerii care si-au pierdut viata la Colectiv au cerut despagubiri de cate un milion de euro. Rudele altor patru victime au cerut si ele despagubiri, fara a preciza insa suma.

Urmatorul termen al procesului a fost stabilit pentru 25 septembrie. Judecatoria Sectorului 4 a inceput, in 7 februarie, judecarea pe fond a dosarului “Colectiv” in care sunt acuzati de ucidere din culpa patronii clubului si administratorii firmei care a pus artificiile in seara concertului din 30 octombrie 2015. In dosarul “Colectiv” s-au constituit parti civile 139 de persoane, 11 spitale si cinci institutii. Dosarul “Colectiv” a ajuns la Judecatoria Sectorului 4 in 28 aprilie 2016, cand a intrat in procedura de camera preliminara. Procurorii Parchetului instantei supreme i-au trimis in judecata pe George Alin Anastasescu, Paul Catalin Gancea si Costin Mincu, patronii clubului Colectiv, pe Daniela Ioana Nita si Mihai Cristian Nita, administratorii firmei Golden Ideas Fireworks Artists care au instalat artificiile folosite in seara concertului din 30 octombrie 2015 si pe pirotehnicianul Viorel Zaharia, care a fost prezent in club, mai scriu cei de la News.ro. Acestia sunt acuzati de ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa in forma agravata si neluarea masurilor de securitate si sanatate in munca. In plus, Daniela Nita este judecata si pentru sustragerea sau distrugerea de probe ori de inscrisuri. De asemenea, SC Colectiv Club SRL si SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL au fost trimise in judecata pentru ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa, in forma agravata.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img