vineri, 19 aprilie, 2024

Bursa de la Bucureşti a caştigat 2,43 miliarde de lei din capitalizare în această săptămană

Distribuie:

Publicat:

Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB) a câştigat în această săptămână 2,43 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 1,72%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o creştere cu 67,34%, potrivit AGERPRES.

Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 143,36 miliarde de lei, în perioada 7 – 11 septembrie, de la 140,93 miliarde de lei în săptămâna anterioară.

În această săptămână, tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 407,4 milioane de lei, faţă de 243,45 milioane de lei în perioada 31 august – 4 septembrie. Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost joi, 10 septembrie, când s-au consemnat 243,539 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, luni, 7 septembrie, cu o valoare a tranzacţiilor de 25,72 milioane de lei.

Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 108,56 milioane de lei, dar şi o creştere de preţ cu 8,70%. În top 3 se mai află Nuclearelectrica, cu schimburi de 19,94 milioane lei şi o creştere de 1,44% în ceea ce priveşte preţul acţiunilor, urmate de titlurile Fondul Proprietatea, cu tranzacţii de 18,1 milioane de lei (2,83%).

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile UAMT (+31,03%), Grupul Industrial Electrocontact (+12,50%) şi Comelf (+12,00%).

La polul opus, cele mai mari scăderi au fost consemnate de acţiunile VES, care au înregistrat un declin de 13,53%, urmate de cele ale Alumil Rom Industry (-9,44%) şi Artego (-5,26%).

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img