sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Bursa de la Bucuresti a inchis in crestere sedinta de luni

Distribuie:

Publicat:

 

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de luni, cu o valoare a tranzacţiilor de peste 64 de milioane de lei (13,115 milioane de euro), din care 51,878 milioane lei (10,6 milioane euro) tranzacţii cu acţiuni, 7,157 milioane lei (1,46 milioane euro) cu certificate şi 4,885 milioane lei (un milion de euro) cu obligaţiuni, anunță AGERPRES.

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,63%, până la 10.566,40 de puncte, BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un avans de 0,62%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 0,58%.

În acelaşi timp, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în creştere cu 0,52%.

De asemenea, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,98%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis pe plus cu 0,45%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Banca Transilvania, care au generat schimburi în valoare de 18,1 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom – cu 11,999 milioane de lei şi de cele ale Fondului Proprietatea (5,293 milioane de lei).

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Condmag, în creştere cu 11,76%, Romcab (+10,53%) şi Vrancart (+5%).

În schimb, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile VES (-8,39%), Electroputere (-7,69%) şi Prebet (-5,48%).

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img