miercuri, 24 aprilie, 2024

Bursa de la Bucuresti a inchis in scadere sedinta de marti

Distribuie:

Publicat:

Bursa de la Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea tranzacţiilor a scăzut la 23,54 milioane de lei (4,86 milioane de euro), de la 25,17 milioane de lei (5,19 milioane de euro) în şedinţa precedentă potrivit Agerpres.

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,63%, la 8.416,87 puncte.

BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a scăzut cu 0,60%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe minus cu 0,59%. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat un recul de 0,44%.

Indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,76%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 0,31%.

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Băncii Transilvania au generat tranzacţii în valoare de 9,03 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, cu 3,63 milioane de lei, şi cele ale Romgaz, cu 1,306 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Prodpast, în creştere cu 15%, Bermas SA (3,7%) şi Aerostar (2,58%)

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Ves SA (14,53%), Sinteza SA (-12,88%) şi Alro (-1,81%).

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img