vineri, 29 martie, 2024

Bursa de la Bucuresti a inchis pe plus sedinta de tranzactionare de miercuri

Distribuie:

Publicat:

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis pe plus şedinţa de miercuri, valoarea tranzacţiilor consemnate fiind de 70,344 milioane de lei (14,433 milioane de euro), anunță AGERPRES.

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,99%, până la valoarea de 10.272 de puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,96%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 0,99% din valoare.

În acelaşi timp, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a înregistrat o creştere de 0,79%.

De asemenea, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 1,68%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în creştere cu 0,58%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Transgaz, cu 12,307 milioane de lei, cele ale Băncii Transilvania, care au generat schimburi în valoare de 6,166 milioane de lei, urmate de titlurile Fondului Proprietatea, cu 5,003 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Sinteza S.A., în creştere cu 5,98%, Dafora (+4,55%) şi Rompetrol Rafinare (+4,4%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile SOCEP (-10,93%), Artego (-6,25%) şi Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (-4,25%).

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img