sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Bursa de la Bucuresti a inchis pe verde sedinta de tranzactionare de joi

Distribuie:

Publicat:

 

Bursa de Valori Bucureşti /BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de joi, cu o valoare a tranzacţiilor de peste 30 de milioane de lei (6,15 milioane de euro), anunță AGERPRES.

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,88%, până la 10.340,80 de puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un salt de 0,83%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 0,89%.

În acelaşi timp, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în creştere cu 0,64%.

De asemenea, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,76%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis pe plus cu 0,73%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Fondului Proprietatea, care au generat schimburi în valoare de 2,43 milioane de lei, urmate de titlurile Romcab – cu 1,91 milioane de lei, şi de cele ale Nuclearelectrica (1,78 milioane de lei).

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Romcab, în creştere cu 41,49%, Purcari Wineries Public Company Limited (+6,25%) şi Vrancart (+5,75%).

În schimb, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile Condmag (-10,53%), UAMT (-8,33%) şi Socep S.A. (-7,63%).

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img