vineri, 29 martie, 2024

Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de miercuri

Distribuie:

Publicat:

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de miercuri, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 63,66 milioane de lei (12,87 milioane euro).

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,97%, până la 10.669,33 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat un declin de 1,03%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat o scădere de 0,9%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 1,18%, potrivit Agerpres.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în scădere cu 1,05%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,02%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a consemnat un declin de 0,42%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile OMV Petrom, cu 32,49 milioane de lei, urmate de titlurile Banca Transilvania, care au generat schimburi în valoare de 3,31 milioane de lei, şi cele ale Fondului Proprietatea, cu 2,68 milioane de lei.

Continuarea pe stiripesurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img