vineri, 26 aprilie, 2024

Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde şedinţa de luni

Distribuie:

Publicat:

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de luni, iar valoarea tranzacţiilor a fost de 50,266 milioane de lei (10,167 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,51%, până la 13.223,78 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat o creştere similară.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a majorat cu 0,52%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 0,68%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în creştere cu 0,59%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 0,50%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a consemnat un avans de 1,34%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Nuclearelectrica, cu 11,69 milioane de lei, urmate de cele ale Băncii Transilvania, care au generat schimburi în valoare de 5,016 milioane de lei, şi de titlurile Teraplast – 3,597 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Altur şi Condmag, care s-au apreciat cu 15%, urmate de titlurile Carbochim (+14,29%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile COMCM Constanţa (-9,55%), Sinteza (-7,27%) şi Bermas (-2,4%), informează Agerpres.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img