joi, 25 aprilie, 2024

Bursa de Valori Bucureşti închide în scădere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de miercuri

Distribuie:

Publicat:

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de miercuri, cu o valoare a schimburilor de 38,28 milioane de lei (7,73 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,69%, până la 12.288,12 de puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat un recul similar.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborât cu 0,67%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 1,16%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în scădere cu 0,45%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe minus cu 0,54%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile OMV Petrom, cu 8,92 milioane de lei, urmate de cele ale Romgaz, care au generat schimburi în valoare de 4,83 milioane de lei, şi de titlurile BRD – Groupe Societe Generale (3,14 milioane lei).

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Bermas, în creştere cu 14,71%, urmate de cele ale Condmag (+11,76%) şi de titlurile Medlife (+2,35%), potrivit Agerpres.ro.

În schimb, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile societăţii Altur (-3,23%), Prefab (-3,08%) şi Artego (-2,44%).

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img