sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Bursa de Valori Bucuresti a inchis in crestere pe toti indicii sedinta de joi

Distribuie:

Publicat:

 

Bursa de Valori Bucureşti /BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de joi, cu o valoare a tranzacţiilor de 66,19 milioane de lei (13,47 milioane de euro), anunță agerpres.

Indicele principal BET s-a apreciat cu 1,3%, până la 11.335,48 de puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un salt de 1,29%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 1,06%.

În acelaşi timp, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în creştere cu 0,72%.

De asemenea, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 1,45%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis pe plus cu 0,11%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Romgaz, care au generat schimburi în valoare de 10,6 milioane de lei, urmate de titlurile Fondul Proprietatea – cu 4,74 milioane de lei, şi de cele ale Nuclearelectrica (3,5 milioane de lei).

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Condmag, în creştere cu 11,76%, SSIF BRK Financial Group (+9,33%) şi Vrancart (+4,76%).

În schimb, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile Promateris (-11,21%), STK Emergent (-5,97%) şi Casa de Bucovina – Club de Munte (-2,3%).

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img