miercuri, 24 aprilie, 2024

BVB a inchis in crestere sedinta de marti: Valoarea totala a tranzactiilor s-a ridicat la 92,9 milioane de lei

Distribuie:

Publicat:

 

Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi, cu o valoare totală a tranzacţiilor de aproape 92,9 milioane de lei (19,05 milioane de euro), potrivit Agerpres.

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,33%, până la 10.535,50 de puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,35%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 0,31%.

În acelaşi timp, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în creştere cu 0,52%.

De asemenea, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,46%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 0,19%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile BRD – Groupe Societe Generale, care au generat schimburi în valoare de 17,94 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, cu 6,43 milioane de lei, şi de cele ale Teraplast (6 milioane de lei).

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile SSIF BRK Financial Group, în creştere cu 14,93%, Sphera Franchise Group (+8,72%) şi Altur S.A. (+7,41%).

În acelaşi timp, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile UAMT (-10,15%), Prefab (-8,51%) şi Aages (-6,13%).

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img