joi, 25 aprilie, 2024

BVB a inchis pe plus sedinta de luni. Valoarea tranzactiilor a depasit 266,56 milioane de lei

Distribuie:

Publicat:

Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de luni, iar valoarea tranzacţiilor a depăşit 266,56 milioane de lei (54,7 milioane de euro).

Rulajul a fost impulsionat de o emisiune de obligaţiuni în valoare de 40 de milioane de euro (aproximativ 194,9 milioane de lei, n.r.) aparţinând grupului Agricover, emisiune care s-a desfăşurat printr-un plasament privat la BVB, potrivit agerpres.ro.

"Pentru a marca 20 de ani de la debutul operaţiunilor pe piaţa agricolă din România, Grupul Agricover a derulat prima emisiune de obligaţiuni în valoare de 40 de milioane de euro, care va fi listată în perioada imediat următoare pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Emisiunea s-a desfăşurat printr-un plasament privat la BVB, care a fost suprasubscris şi s-a bucurat de o audienţă diversificată, atât în rândul investitorilor instituţionali (fonduri deschise de investiţii, bănci comerciale, instituţii financiare internaţionale), precum şi în rândul investitorilor din categoria "private banking". Obligaţiunile emise de Agricover Holding SA sunt denominate în euro, negarantate, valoarea nominală a unei obligaţiuni fiind de 50.000 de euro, cu o rată a cuponului de 3,5%", se precizează într-un comunicat al companiei remis luni AGERPRES.

Indicele principal BET al Bursei de la Bucureşti s-a apreciat luni cu 0,83%, până la 10.392,06 puncte, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,82%.

În plus, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în creştere cu 0,71%.

De asemenea, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a câştigat 1,22%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o creştere de 0,60%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a urcat cu 0,18%.

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Nuclearelectrica au generat tranzacţii în valoare de 6,04 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, cu 3,23 milioane de lei, şi ale Conpet, cu 3,25 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Condmag, în creştere cu 14,29%, Electroputere (8,33%) şi Conpet (+7,42%).

În schimb, deprecieri importante au fost consemnate de SIF Hoteluri S.A (-8%), Mecanica Ceahlău (-3,45%) şi STK Emergent (-2,8%).

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img