sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Călătorii vor putea recurge la transportatori feroviari diferiţi, în baza unui bilet unic

Distribuie:

Publicat:

Pasagerii vor putea, în doi ani, să schimbe în baza unui bilet mai multe trenuri până la destinaţia finală, chiar dacă aparţin unor operatori feroviari diferiţi, potrivit proiectului "Sistem integrat, bază de date unică şi furnizare de informaţii privind sistemul de ticketing al operatorilor de transport feroviar de călători" lansat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).

Potrivit unui comunicat al ARF, dat luni publicităţii, la sediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a fost semnat, joi, contractul de finanţare pentru realizarea proiectului "Sistem integrat, bază de date unică şi furnizare de informaţii privind sistemul de ticketing al operatorilor de transport feroviar de călători". Contractul a fost încheiat între ARF, în calitate de beneficiar, şi MTI, în calitate de Organism Intermediar pentru Transport, informează Agerpres

De asemenea, vineri, a fost semnat contractul de prestare servicii pentru proiectul respectiv, de către reprezentanţii ARF, în calitate de achizitor, şi ai societăţii Informatica Feroviară, în calitate de prestator.

Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă asigurarea interoperabilităţii sistemelor de ticketing pe care operatorii de transport feroviar public de călători le deţin. Totodată, proiectul va contribui la îmbunătăţirea capacităţii ARF de monitorizare a indicatorilor utilizaţi în contractele de servicii publice şi va înlesni transparentizarea şi eficientizarea compensaţiei de serviciu public acordată de la bugetul de stat operatorilor de transport feroviar de călători din România.

Rezultatele aşteptate, conform contractului de servicii încheiat cu Informatica Feroviară, sunt: dezvoltarea şi implementarea soluţiei software, Sistem de Colectare, Asamblare şi Verificare Date Indicatori Serviciu Public şi Calculul automat al subvenţiilor acordate operatorilor de transport feroviar de călători, pentru îndeplinirea funcţiilor de raportare şi verificare a indicatorilor stabiliţi pentru acordarea subvenţiilor de serviciu public în transportul feroviar de călători; dezvoltarea şi implementarea soluţiei software, Platformă emitere electronică de bilete la trenurile de călători în trafic intern, care va fi pusă la dispoziţie de Autoritatea pentru Reformă Feroviară operatorilor de transport feroviar de călători

Valoarea totală a proiectului este de 6,166 milioane de lei, finanţarea fiind distribuită astfel: 4,132 milioane de lei (85%) contribuţia Uniunii Europene, 729.216,45 lei (15%) contribuţia Guvernului, iar 1,304 milioane de lei cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA.

"Semnarea acestui contract – alături de cel prin care se stabileşte Obligaţia de Serviciu Public – reprezintă un pas înainte în transparentizarea şi eficientizarea activităţilor legate de alocarea compensaţiei de serviciu public, acordată de la bugetul de stat operatorilor de transport feroviar de călători şi, totodată, consolidează, activitatea principală şi permanentă a ARF, aceea prin care sunt încheiate şi gestionate Contractele de Servicii Publice. Astfel, se realizează o obligaţie anterioară, asumată de minister, prin HG 74/2012 şi HG 231/2016, în care se prevedea existenţa sistemului de ticketing integrat pentru transportul feroviar de călători", a declarat, luni, pentru AGERPRES, preşedintele ARF, Gigi Gavrilă.

Perioada de implementare a proiectului este 1 iunie 2021 – 31 mai 2023.

Proiectul este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, iar cofinanţarea este asigurată de la bugetul de stat.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img