miercuri, 24 aprilie, 2024

Câştigătorul alegerilor legislative din Slovenia, Robert Golob, anunţă un acord de coaliţie pentru a guverna

Distribuie:

Publicat:

Câştigătorul alegerilor legislative din Slovenia, Robert Golob, care l-a învins pe controversatul prim-ministru Janez Jansa, a anunţat miercuri un acord de guvernare cu alte două formaţiuni, transmite AFP.

'După o săptămână de discuţii intense, am căzut de acord asupra unui program de coaliţie şi am confirmat lista viitorilor miniştri', a declarat în faţa presei liberalul Robert Golob, salutând o combinaţie de personalităţi 'experimentate şi de experţi entuziaşti'.

După doar trei luni de la intrarea sa în politică, Golob, 55 ani, fost şef al unei mari companii de electricitate, a produs surpriza, conducându-şi partidul Mişcarea Libertăţii (GS) la o victorie detaşată în alegeri, cu 34,5% din voturi, potrivit Agerpres.ro.

Ales cu promisiunea de a restabili 'normalitatea' şi democraţia, el s-a bazat pe fronda societăţii civile pentru a îndepărta de la putere Partidul Democratic Sloven (SDS) al conservatorului Janez Jansa (23,5%).

Robert Golob va dispune în noul parlament de o majoritate relativ confortabilă de 53 mandate din totalul de 90, graţie sprijinului din partea social-democraţilor şi a partidului de stânga Levica.

Continuarea pe stiripesurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img