News Flash:

Care este cel mai bun moment pentru a te vaccina împotriva gripei. Avertizările medicilor

21 Septembrie 2022
224 Vizualizari | 0 Comentarii
315522 1

Sezonul de gripă se apropie şi este bine să ştim că această infecţie poate avea complicaţii inclusiv în rândul adulţilor sănătoşi.

„În sezonul 2022-2023, imunizarea antigripală rămâne, extrem de importantă și eficientă pentru a reduce riscul unei duble infectări (cu virus gripal și SARS CoV-2). De asemenea, în acest mod putem preveni posibile complicații determinate de virusul gripal în rândul copiilor, dar și al grupurilor de persoane vulnerabile, precum gravidele sau persoanele peste 65 de ani. Vaccinarea antigripală a copiilor și adolescenților este cea mai eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă, mai ales că sezonul gripal începe în luna octombrie și poate dura până în luna mai”, a declarat Dr. Dina Mergeani, Medic Primar Medicină de Familie, Președintele SNMF.

Când este bine să ne vaccinăm antigripal

"Recomandarea noastră este să începem vaccinarea cât mai devreme pentru copiii care trebuie să primească două doze, copii care sunt vaccinați gripal pentru prima dată pentru ca la sfârșitul lunii octombrie să putem finaliza schema de vaccinare. Este de dorit să administrăm acest vaccin începând cu a doua jumătate a lunii octombrie pentru gravide, persoane cu boli cronice și vârstnici astfel încât să avem o protecție asigurată pe întreaga perioadă în care poate să circule virusul în țara noastră”, a declarat Dr. Gindrovel Dumitra, Medic Primar Medicină de Familie, Coordonator al Grupului de Vaccinologie din cadrul SNMF.

Continuarea pe clicksanatate.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1418 (s) | 34 queries | Mysql time :0.046075 (s)