joi, 28 martie, 2024

Care este diferenta dintre tomografie si RMN? – Ce trebuie sa stii despre cele doua investigatii

Distribuie:

Publicat:

Care este diferenta dintre tomografie si RMN? Ce trebuie sa stii despre cele doua investigatii? Atunci cand doctorul nu reuseste sa depisteze boala de care suferi, prin ecografii sau analize de sange, recomanda, de cele mai multe ori, investigatii mai amanuntite, precum tomografia computerizata (CT) sau rezonanta magnetica nucleara (RMN).

Fiecare tip de investigatie are propriile avantaje si dezavantaje si se efectueaza doar la recomandarea medicului. Se pot face gratuit la clinicile de stat (pentru asigurati, in baza unui bilet de trimitere) sau contra cost la clinicile private.

Tomografia computerizata foloseste o doza mica de raze X, astfel ca vei fi expus radiatiilor. Este contraindicata femeilor insarcinate. Se spune ca iradierea din timpului un CT este echivalenta cu cea produsa in timpul unui zbor cu avionul.

Tomografia este necesara in caz de accident vascular cerebral si in cazul urgentelor de ordin neurologic (traumatisme). De asemenea, tomografia computerizata poate fi recomandata pentru diagnosticarea unor afectiuni la nivelul craniului, al abdomenului sau toracelui si al membrelor. Pot fi evidentiate tumori, fibroze, anevrisme, hemoragii, chisturi sau noduli.

De regula, pentru o mai buna vizualizare a organelor investigate, se administreaza o substanta de contrast pe baza de iod. Se injecteaza sau se bea. Nu se recomanda sa mananci cu cel putin 4 ore inainte, intrucat aceasta substanta poate provoca stare de voma.

Tomografia este, de asemenea, contraindicata in cazul in care ai alergie la iod sau daca suferi de insuficienta renala.

Tesuturile moi se observa mai bine la RMN

La fel ca tomografia, rezonanta magnetica nucleara este nedureroasa. Avantajul RMN-ului este ca nu foloseste radiatii, ci un camp magnetic. Se obtine un contrast mai bun si se pot vizualiza leziunile foarte mici, de ordinul milimetrilor, structurile vasculare fine si ale nervilor.

Rezonanta magnetica nucleara este eficienta pentru a analiza deci tesuturile moi, la nivelul creierului, al aparatului cardiovascular si al muschilor, al articulatiilor, al coloanei vertebrale, al organelor abdominale si al organelor genitale.

Spre deosebire de CT, RMN-ul poate fi facut si in ultimele doua trimestre de sarcina, cu atat mai mult daca a fost observata o malformatie la nivelul fatului, prin ecografie.

Rezonanta magnetica nucleara se poate face cu sau fara substanta de contrast. Aceasta din urma este mai bine tolerata de majoritatea persoanelor, fiind mai rare reactiile adverse / alergice. Timpul de examinare in cazul RMN-ului poate fi de pana la o ora, timp in care pacientul va sta intins pe o masa ce inainteaza intr-un cilindru.

Persoanele care sufera de claustrofobie pot alege RMN-ul deschis, disponibil si in unele clinici private din tara noastra. Rezonanta magnetica nucleara este contraindicata in cazul persoanelor cu stimulator cardiac, cu proteza osoasa metalica sau cu proteza cardiaca mai veche.

Nu este indicata femeilor insarcinate in primul trimestru de sarcina.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img