marți, 23 aprilie, 2024

Care grupe de sange sunt mai predispuse la infectia cu noul coronavirus

Distribuie:

Publicat:

Grupele de sânge predispuse la coronavirus. Persoanele cu grupa sanguină „A” pot fi mai predispuse la noua infecție cu coronavirus (COVID-19), în timp ce cei cu tipul de sânge „O” au un risc mai mic de a contracta virusul mortal, sustin cercetătorii chinezi din Wuhan şi Shenzhen.

Studiul preliminar a analizat grupul sanguin al pacienților din China care au contractat boala.

Cercetătorii conduși de Wang Xinghuan de la Spitalul Zhongnan din Universitatea Wuhan au analizat grupele sanguine a mai mult de 2.000 de pacienți infectați din Wuhan și Shenzhen.

Ei au descoperit că pacienții cu sânge de tip A au arătat o rată mai mare de infecție și au dezvoltat simptome mai severe. Din 206 de pacienți, 85 aveau sânge de tip A – cu 63% mai mult decât cei 52 infectați care aveau tip O.

Grupele de sânge predispuse la coronavirus

„Persoanele din grupa sanguină A ar putea avea nevoie de o protecție deosebit de consolidată pentru a reduce șansele de infecție”, au notat autorii. Adăugând că pacienții infectați cu Sars-CoV-2 cu grupa sanguină A ar putea avea nevoie să primească o supraveghere mai atentă și un tratament agresiv.

„Grupul sanguin O a avut un risc semnificativ mai mic pentru boala infecțioasă în comparație cu grupele sanguine non-O”, a declarat studiul.

Medicii consideră că noul coronavirus are „potențial egal de a pătrunde și de a se răspândi”, indiferent de sex. Deși diverse date arată că mai mulți bărbați sunt infectați de virus decât femeile.

Cu toate acestea, dacă sunteți de tip O nu înseamnă că sunteți absolut în siguranță, asa ca urmați toate liniile directoare emise de autoritățile locale.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img