vineri, 19 aprilie, 2024

Cartușe de vânătoare descoperite într-un autoturism in Vama Albita

Distribuie:

Publicat:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, în autoturismul căruia lucrătorul vamal a descoperit 271 cartușe de vânătoare.

În data de 21 decembrie a.c., în jurul orei 17.20, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei un bărbat cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, în vârstă de 41 de ani, la volanul unui autoturism, înmatriculat în România.

La controlul de frontieră, lucrătorul vamal a descoperit într-o cutie, aflată în portbagajul autoturismului, 271 de cartuşe de vânătoare diferite calibre.

Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că nu are cunoștință despre existența sau proveniența cartușelor, presupunând că au fost uitate de proprietarul mijlocului de transport. Acesta a mai adăugat că el trebuia doar să preia o platformă din România şi să o transporte în Republica Moldova.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvărșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată, iar cartușele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img