vineri, 29 martie, 2024

Ce este prolactina

Distribuie:

Publicat:

Prolactina este un hormon polipeptidic secretat de celulele lactofore ale hipofizei. Este responsabil de initierea si mentinerea lactatiei.

Secretia prolactinei este mentinuta la nivele scazute de dopamina hipotalamica. Ca si ceilalti hormoni hipofizari, prolactina este secretata dupa ritmul circadian, cu valorile maxime obtinute in perioada somnului si valori minime intre 10 a.m si 12 a.m.

Pe langa ritmul circadian exista si secretii pulsatile episodice a caror amplitudine si frecventa sunt determinate de o serie de factori, cum ar fi stres-ul, exercitiile fizice si statusul postprandial.

Prolactina circulanta este reprezentata majoritar de forma monomera, nonglicozilata, biologic activa; pe langa aceasta mai exista dimeri,“big” prolactina si macroprolactina tetramerica/ “big, big” prolactina, forme  considerate a fi prolactina cuplata la imunoglobulinele plasmatice, cu activitate biologica minora. Toate aceste forme circulante sunt imunogenice, ceea ce duce la posibilitatea unor valori fals crescute ale prolactinei plasmatice in situatii clinice nesustinute imagistic (CT sau RMN)(1)

Estrogenii stimuleaza proliferarea celulelor lactofore hipofizare, ducand la cresterea numarului acestor celule la femei in premenopauza, in special pe perioada sarcinii. Totusi, pe parcursul sarcinii, lactatia este inhibata de nivelele crescute de estrogeni si progesteron; scaderea rapida a concentratiei acestor hormoni post partum, permite declansarea lactatiei.

Prolactina actioneaza si asupra hipotalamusului, inhiband secretia de GnRH (gonadotropin-releasing hormone), inhibare ce duce la scaderea eliberarii de LH (luteinising hormone) si FSH (follicle stimulating hormone) din hipofiza anterioara. La femei, acest lucru are drept consecinta scaderea sintezei si eliberarii de estrogen si progesteron la nivel ovarian si reducerea maturarii foliculilor, respectiv reducerea ovulatiei. La barbati, consecinta este scaderea sintezei  testosteronului si oprirea spermatogenezei. Se pare ca hiperprolactinemia determina stimularea producerii androgenilor corticosuprarenali si are efect in raspunsul imun al organismului.

La femei, excesul de prolactina produce tulburari in faza luteala a ciclului ovarian, oligomenoree sau amenoree, cu sau fara galactoree. La barbati se produce hipoandrogenemie, scaderea libidoului si impotenta. Hiperprolactinemia apare la 20%-40% dintre pacientii cu acromegalie,ca  urmare a unei tumori mixte.

O alta cauza majora de hiperprolactinemie este hipotiroidismul; acest lucru se datoreaza faptului ca TRH (thyrotropin-releasing hormon) stimuleaza nu numai producerea de TSH ci si de prolactina.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img